“Noi suntem trei fete şi un băiat la părinţi. Toţi am avut de mici înclinaţie către muzică, dar numai eu şi Săndel am muncit efectiv pentru a ne clădi o carieră în domeniu. Suntem o familie muzicală şi mi-ar plăcea ca şi copiii mei să moştenească înclinaţia şi pasiunea pentru muzică”, ne-a mărturisit Andra.
În afara unei cariere în muzica pop şi dance, Andra s-a implicat foarte serios şi în proiectele fratelui ei legate de muzica populară.
A fost solista unui ansamblu folcloric
Cei doi au scos un album împreună, apoi, la al doilea şi la al treilea, li s-a alăturat şi soţia lui Săndel, Aurora. “Eu cânt cu mare drag melodii folclorice, mai ales că muzica populară îmi aminteşte de copilăria mea, când eram solista ansamblului folcloric de la noi din zonă”, ni s-a confesat Andra.
Săndel, fratele Andrei, a fost şi cel de la care frumoasa vedetă a învăţat să cânte când era mică: “Săndel a fost primul meu profesor de muzică. De fapt, el şi tata, ca să fiu mai exactă”.
Prima oară a urcat pe scenă la 7 ani
Iniţiată în muzică de cei dragi şi sprijinită de ei, Andra a avut curajul să cânte în public încă din copilărie: “Prima oară am urcat pe scenă când aveam doar şapte ani, la un concurs celebru atunci, Tip Top Minitop. Acela a fost, practic, debutul meu. Am participat şi la alte concursuri în copilărie, iar pe vremea aceea majoritatea erau de folclor. Abia mai târziu mi s-a dat şansa de a cânta pop”.
Andra vrea să-l obişnuiască de mic cu muzica şi pe David, primul ei copil cu Cătălin Măruţă, aşa că-i va cânta zi de zi cântece de leagăn.
Miercuri, 16 martie, nu rata CD-ul «Album de familie», care se vinde cu Libertatea
Fii pe fază! Miercuri, 16 martie, în premieră cu ziarul Libertatea, apare “Album de familie”, cu melodii popu-lare interpretate de Andra, fratele ei, Săndel, şi cumnata sa, Aurora. CD-ul conţine 16 piese tradiţionale româneşti, din toate zonele ţării. Preţ special – 4,99 lei, numai cu Libertatea.