Andra: 10 motive pentru care îl iubesc pe Cătălin

  1. Îl iubesc pentru că mă face să râd după o zi grea, când sunt obosită și încruntată și uit că nici o problemă nu e, de fapt, un capăt de lume.
  2. Îl iubesc pentru că are răbdare cu copiii noștri și este cel mai bun tată din lume.
  3. Îl iubesc fiindcă știe cum să vorbească sau să tacă atunci când eu sunt nervoasă și am nevoie de cineva să mă asculte.
  4. Îl iubesc pentru că e un bărbat adevărat acasă: repară sau măcar încearcă să repare orice.
  5. Îl iubesc fiindcă uneori se uită cu mine la filme de dragoste și mă ține în brațe de parcă ar fi pasionat de acțiune, dar eu știu că vrea doar să-mi facă pe plac.
  6. Îl iubesc pentru că se uită la mine ca și cum aș fi cea mai frumoasă femeie din lume și îmi face mereu complimente, chiar și dimineața, când încă am dungi pe față de la așternuturi.
  7. Îl iubesc pentru că mereu mă ajută și se implică în ce fac pe plan profesional, chiar dacă uneori asta înseamnă să învețe lucruri noi, să-și facă timp, să alerge.
  8. Îl iubesc pentru că-mi citește gândurile.
  9. Îl iubesc pentru că-mi știe toate piesele, de parcă el le-ar fi compus.
  10. Îl iubesc pentru că știe să pună la punct oamenii în situații neplăcute, ceea ce eu nu prea reușesc, și îmi dă un mare confort să mă pot baza pe el.

Cătălin Măruță: 10 motive pentru care o iubesc pe Andra

  1. O iubesc pentru că mă simt acasă oriunde este ea.
  2. O iubesc pentru că de la ea învață copiii noștri ce înseamnă să fii sincer și bun.
  3. O iubesc pentru că îmi înțelege munca și stilul de viață și mereu mă ajută, nu mă face să mă simt vinovat că uneori vin târziu acasa sau vorbesc la telefon prea mult chiar și acasă.
  4. O iubesc pentru că are talentul să facă pe oricine să se simtă în largul său.
  5. O iubesc pentru că nu știe să mintă, să se prefacă.
  6. O iubesc pentru că pune familia noastră mai presus de orice altceva.
  7. O iubesc pentru că împreună facem o echipă excelentă: și pe plan personal, și profesional.
  8. O iubesc pentru că îmi face mereu surprize, mici cadouri sau gesturi care îmi schimbă ziua și starea.
  9. O iubesc pentru că mă motivează, pentru ea nimic nu este imposibil.
  10. O iubesc pentru că nu uită niciodată zilele de naștere ale rudelor și ale prietenilor și e o gazdă excelentă când dăm petreceri.

Andra își cântă dragostea de Dragobete

Dacă ziua de 14 februarie, când e sărbătoarea internațională a îndrăgostiților, i-o dedică lui Cătălin, de Dragobete, când se iubește românește, Andra celebrează cel mai frumos sentiment din lume alături de toți fanii ei. Show-ul ei, “Iubirea Schimbă Tot”, are loc pe 24, 25 și 26 februarie, când la Sala Palatului este “Weekendul Andra”.

Citește și: Andra susține al treilea spectacol la Sala Palatului

 
 

Urmărește-ne pe Google News