„Am fost și cred că sunt și acum, ca persoană expusă publicului. Totuși, am o personalitate care mă face să nu observ răutățile și foarte puține ajung la mine cu adevărat.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Am un mod de a fi, privesc mereu înainte, îmi văd de drumul meu, dar nu sunt de piatră, desigur. Oamenii aruncă vorbe cu mare ușurință, mai ales în online, când ei sunt în fața unui ecran și nu simt că îi costă nimic, nici nu văd privirea omului rănit.

Sunt o fire sensibilă, dar nu prea pun la suflet aceste vorbe, iar dacă mă afectează, vorbesc cu cineva apropiat, de obicei cu Cătălin, și mă încurajează imediat, îmi spune că oamenii vor să rănească pentru că sunt ei furioși sau nefericiți, că nu are legătură cu mine agresiunea lor”, a declarat Andra pentru revista VIVA!

 
 

Urmărește-ne pe Google News