Andreea Antonescu și Spak au vorbit despre împăcare, la doi ani de când și-au anunțat divorțul. Din cauza pandemiei, procesul nu s-a încheiat, iar acum, artista face noi declarații despre situația în care se află.
„Perioada prin care am trecut cu toții nu mi-a permis să finalizez tot procesul, dar asta nu înseamnă că mi-am schimbat decizia!”
Atunci când a fost întrebată dacă crede că soțul ei, care
locuiește în America, ar fi ținut procedura pe loc, Andreea a explicat că s-a
gândit la asta.
„M-am gândit că ar putea fi și aceasta o explicație, mai ales că nu și-a dorit acest divorț, dar, în ce mă privește, odată pornită pe drumul acesta, nu mă mai întorc!”, a mai adăugat artista pentru revista VIVA!
Andreea Antonescu a recunoscut că ea și Traian au vorbit
despre împăcare în acești doi ai, în care au stat despărțiți.
„Nu doar una singură, însă toate proiectele pe care le am mă țin în continuare în România.
Cât despre el, este în continuare în Statele Unite și nu se gândește la întoarcerea în țară, lucru care este principalul inconvenient. Eu am viața în România, el, în America.”, a mai spus Andreea.