Andreea Antonescu nu își mai dorește un copil, cel puțin nu acum. Este mulțumită de Sienna și spune că nici fetița ei nu dorește să aibă un frățior sau o surioară. Cu toate acestea, cântăreața spune că, dacă se va întâmpla să devină din nou însărcinată, îl va primit cu bucurie.

„Nu-mi mai doresc un copil şi nici Sienna nu-şi mai doreşte. Momentan, mă bucur de ea. Ce va fi să vină, va veni”, a spus Andreea Antonescu, la „Un show păcătos”.

Andreea Antonescu a născut-o pe Sienna pe 21 mai 2011. Fosta componentă a trupei Andre are de 11 ani o relație cu Traian Spak, dintre care 5 de căsătorie. Andreea s-a căsătorit în 2011, la scurt timp după ce a născut-o pe Sienna, dar nu se grăbește să facă și ceremonia religioasă.

„Noi am făcut doar cununia civilă, iar el de câteva luni încoace, împreună cu mama și cu fetița mea, vorbesc de nuntă. Știi cum e să se pună trei pe capul tău și să te șantajeze sentimental? Își doresc foarte tare această nuntă, i-am spus întotdeauna că nu am timp pentru așa ceva, dar bănuiesc că va trebui să o facem. Niciodată nu m-am văzut în rochie de mireasă, niciodată nu am visat cum e rochia mea de mireasă, habar nu am. Cel mai probabil nu o să fie ceva classic, dacă chiar trebuie. Nu știu dacă va fi alba”, spunea Andreea Antonescu, în urmă cu aproape două luni.

Urmărește-ne pe Google News