În urmă cu 20 ani, Andreea Bălan și Andreea Antonescu au decis să aleagă căi separate în carieră, astfel că trupa Andre ajunsese la final. 15 ani mai târziu, cele două au refăcut trupa, însă nu pentru mult timp. După ce Andreea Bălan a făcut stop cardio-respirator pe masa de operație în timp ce o aducea pe lumea pe cea de-a doua fetiță, Andreea Antonescu i-a fost alături și au reluat prietenia.

În prezent, relația dintre cele două s-a răcit și își vorbesc foarte rar. Andreea Antonescu și-a spus părerea despre un eveniment recent petrecut în viața fostei sale colege de trupă. Fanii au crezut că Andreea Bălan s-a căsătorit după ce pe o legitimație primită la Atena, unde partenerul ei, Victor Vlad Cornea, se pregătea pentru Cupa Davis, aceasta a apărut cu numele lui de familie. Andreea Antonescu este de părere că artista ar trebui să fie obișnuită cu astfel de întâmplări și să nu mai fie deranjată de articolele apărute despre ea.

Mai mult, vedeta a subliniat că Andreea Bălan este fericită alături de noul ei iubit. „Andreea ar trebui să fie obișnuită cu tot felul de lucruri care apar de nicăieri. Orice gest, la urma urmei, este analizat. Cea mai mică chestie este analizată. Adevărul îl știm noi foarte bine! Suntem cât se poate de transparente pe paginile noastre de social media.

De exemplu, nu îmi place să expun chiar tot ce se întâmplă în casa și în familia mea, dar sunt anumite lucruri pe care le împart cu prietenii de acolo! Andreea e fericită și asta le doresc tuturor celor care își caută fericirea!”, a declarat Andreea Antonescu pentru ego.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Ce a pățit Andreea Antonescu la începutul relației cu Traian Spak

Cântăreața își amintește o întâmplare mai puțin neplăcută de la începutul relației cu Traian Spak. Andreea a povestit că a fost urmărită de o echipă de paparazzi, iar la un moment dat un bărbat s-a aruncat pe mașina ei pentru a o fotografia.

„Mi s-a întâmplat! Se întâmplă și s-a întâmplat cam tot timpul! Astăzi paparazzi se comportă foarte frumos și civilizat, nu am ce să spun! La un moment dat, în schimb, s-a întâmplat ceva când eram cu Traian, nu aveam nimic de ascuns, eram oficial într-o relație. Ba, mai mult, era și o prietenă de-ale mele. Era destul de târziu, cred că 8 sau 9 seara, ieșisem dintr-un mall și un paparazzo a sărit pe mașina mea efectiv! A sărit pe parbriz!

Nu aveam ce să ascund, dar m-am speriat foarte tare și m-am ascuns sub bord de frică! Acesta a fost singurul episod. Am mai avut bodyguarzi, dar nu exista așa ceva când ieșeam pe stradă! Întotdeauna am considerat că pot trăi frumos între oameni.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu, de-a lungul timpului, pe stradă sau la concerte, oamenii s-au purtat frumos cu mine, mi-au adresat cuvinte minunate. Da, la concerte este cu totul altceva! Sunt mii de oameni, se pot întâmpla multe lucruri nefericite, astfel că există pază, există poliție și mai multe. Dar așa, în viața de zi cu zi, nu!”, a povestit Andreea Antonescu pentru sursa mai sus-menționată.

Andreea Bălan și Andreea Antonescu nu mai sunt bune prietene

Andreea Bălan și Andreea Antonescu au participat împreună la America Express și au ieșit pe locul 2. Atunci, cele două au petrecut foarte mult timp împreună, iar de atunci au decis să încheie definitiv proiectul Andre.

„Acolo s-au întâmplat niște lucruri și acolo am rărit-o. Pentru că în America Express mie, personal, mi s-au redeschis niște vechi traume, lucru foarte bun, pentru că așa m-a ajutat să le vindec, dar după aceea n-am mai simțit să mai continui cu Andre și în ziua de azi Andre nu mai este. Mă concentrez pe mine și pe cariera mea”, a precizat cântăreața.

„Acum suntem foarte bine, dar separat”

Relația celor două s-a răcit în ultima perioadă, astfel că cele două nu își mai vorbesc la fel de des ca înainte. „A fost ceva karmic de rezolvat și cred că noi am rezolvat karma asta în America Express, când am fost cu adevărat împreună și acolo s-a închis capitolul. Acolo, și eu, și ea ne-am vindecat tot ceea ce aveam de vindecat, iar acum suntem foarte bine, dar separat. Adică ne vedem, ne salutăm, dar nu mai mult, pentru că fiecare a evoluat emoțional, spiritual, în direcții complet diferite”, a mai spus Andreea Bălan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News