„Nu mai am deloc timp liber. Înainte aveam un program mai dezorganizat, acum trebuie să mă organizez atât pentru Sienna cat și pentru carieră, altfel n-aș putea functiona. Nu e ușor, dar nu sunt nici prima, nici ultima fată cu o carieră și un copil”, a declarat Andreea Antonescu pentru site-ul devoratormonden.ro, precizând că se simte o femeie „împlinită pe toate planurile”.
Lucrează la o piesă cu Dj-ul portughez Kourosh Tazmini
Andreea, care este din 2012 vocea și imaginea proiectului Miss Ventura, va reveni curând pe scena mu curând, o colaborare inedita cu Dj-ul portughez Kourosh Tazmini.
„Rămân în zona pop-dance comercial, aici mă regăsesc cel mai bine. Lucrez cu mai multe echipe pentru a gasi piesele cele mai bune pentru mine și pentru a lucra mai rapid. Lucrez la o piesă și cu Kourosh Tazmini, mi-a trimis un instrumental cu influențe trance care mi s-a părut interesant. Ne-am cunoscut doar virtual până acum, prin intermediul casei mele de discuri, Roton, amândoi avem contract semnat acolo. Lui Kourosh îi place foarte mult muzica românească și din ce am înțeles de la el, îi place să colaboreze cu voci din România iar eu mă bucur că sunt una dintre ele”, a spus cântăreața.