Andreea Bălan a acordat un interviu pentru emisiunea „Accces Direct”, de la Antena 1, unde a vorbit despre despărţirea dureroasă de Keo. A fost atât de marcată de separare şi de faptul că a fost înşelată, încât a izbucnit în lacrimi.
„Acum o lună nu ştiam că există o a treia persoană. Îmi doream un copil de opt luni, iar de căsătorie mi-am dorit-o întotdeauna. Întotdeauna mi-am dorit o familie. Deşi aparent pare că îmi doresc doar o carieră, nu este deloc aşa. Mereu mi-am dorit un cămin. De şase luni am devenit foarte dornică să fac un copil. Îi tot spuneam şi nimic. Am decis să joc ultima carte şi i-am spus să luăm o pauză. Credeam că va fi bine, dar… Eu nu ştiam nimic”, a povestit artista.
„În ultimele 3 săptămâni am investigat şi am aflat detalii dureroase, cu care va trebui să trăiesc toată viaţa. L-am întrebat şi a negat tot. L-am crezut. M-am cuplat cu el la 21 de ani şi am crezut mult în el. Credeam tot ce îmi spunea. L-am crezut când mi-a spus că e o minciună. Blonda purta hanoracul lui pe ea. Mi-am dat seama că el minte şi că ea chiar fusese acasă la el. Am investigat şi am aflat că avea o relaţie cu ea de un an. Toţi prietenii ştiau. E uşor să ai o relaţie cu mine, pentru că eu sunt tot timpul plecată. Durerea mea e că eu munceam foarte mult ca să ne facem o casă. Am vrut să fac casa familiei mele, pentru noi, iar el în timpul acesta el făcea asta cu fata aia. pănă să fie casa gata se întâlneau în casa lui, apoi la mine acasă. A dus-o şi în apartamentul părinţilor lui la Geneva. Eu ştiu că bărbaţii înşală, că nu sunt uşă de biserică, dar să ai o relaţie în paralel un an de zile…”, a adăugat ea.
„În ultimele 3 săptămâni, prietenii mi-au spus adevărul, tot. Cred că el nu voia să se despartă de mine, îşi dorea să meargă în paralel. Eu am simţit de câteva luni că se întâmplă ceva. Se schimbase în comportament, dar nu aveam dovezi. I-am spus de bănuielile mele şi atunci îmi promitea că facem un copil”, a povestit cântăreaţa.
 
„A venit acum 4-5 zile. Ştia că am aflat tot. A recunoscut că m-a înşelat, şi-a cerut scuze, mi-a cerut să-l iert şi mi-a spus să facem un copil. L-am ascultat din respect, dar atât. S-a terminat. Dacă nu-i pare rău e foarte trist. A distrus tot, puteam să avem un viitor extraordinar împreună. Eu făceam ca totul să fie foarte bine pentru noi. E trist dacă nu-şi dă seama ce a făcut şi dacă nu-i pare rău.
Am cunoscut-o pe fata aia şi ce ştiu ştiu de la ea. Ea ştia despre relaţia noastră. A sperat ca ea să devină ea oficiala. Eu nu o acuz pe ea. Consider că bărbatul este cel care greşeşte dacă are şi o amantă. Eu nu am ştiut că i-a compus o piesă. Omul cu piesele şi concertele mele era el”, a mai spus Andreea Bălan.
„Eu am sperat până în ultimul moment că e o invenţie, până am aflat amănunte de la prieteni şi detalii intime de la ea. El mi-a spus că motivul principal pentru care a făcut asta a fost că eu eram foarte ocupată şi nu-l mai idolatrizam. Şi că această domnişoară îi oferea această idolatrizare. El îşi dorea să am concerte, pentru că aveam un bussines împreună”, a dezvăluit blonda.
„Casa e făcută de mine, terenul e al lui. Doar studioul e al lui. Mi-am dorit să fie casa familiei noastre. este o casă foarte frumoasă, care ca design este opera lui, dar banii sunt la mine. Acum am împărţit totul. El mai are alte spaţii locative, probabil va sta acolo. Eu i-am cedat jumătate de casă, el mi-a cedat jumătate de teren. Nu depindem unul de celălalt. Fiecare poate vinde când are chef”, a comentat artista.
„Am trecut prin multe până la vărsta asta. Totul este clădit pe sacrificii. Nu am fost la un majorat în liceu. Nu sunt prima sau ultima femeie care trece prin asta. Viaţa merge înainte. Acum 4 zile nu mi-a spus să ne căsătorim, doar să facem un copil…
Sentimente sunt încă pentru el şi vor fi, dar am fost foarte dezamăgită la toate nivelurile. Cel mai mare regret este că am stat nouă ani cu el şi nu am o familie. Bunicile sunt lângă mine. Îmi doream să le ofer un nepot, să nu se ducă pe lumea cealaltă şi să nu poată să-şi vadă nepotul. Părinţii sunt alături de mine”, a încheiat Andreeea Bălan.
 
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
FANATIK.RO
Minunea naturală de care puțini oameni au auzit. Este un loc unic în lume care merită văzut
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI