Nu am vrut să am rochie pe covorul roșu pentru că sunt mai deșteaptă și vreau să-mi promovez show-urile și să am concerte”, a declarat Andreea, miercuri, pentru emisiunea „Poveștiri adevărate”, de la Acasă TV.

A recunoscut că are operații estetice

Deși de-a lungul timpului s-a scris în presă că are numeroase intervenții chirurgicale, Andreea nu a vorbit despre schimbările pe care le-a făcut la fața și trupul ei, însă recunoaște că apelează la ajutorul chirurgiei pentru a se menține frumoasă.
„Eu nu nasc controverse de ieri de azi, întotdeauna am fost un artist controversat. S-a scris că aș avea nu știu câte operații, dar nu vreau să spun ce-mi fac și ce nu-mi fac. Normal că îmi fac  tot felul de chestii, dar nu vreau să mi se facă inventarul”, a adăugat blonda, precizând că există și lucruri pe care nu le-ar face niciodată, printre astea numărându-se pictorialele nud.

„Eu de la început am fost o apariție sexy și mă simt bine să pozez sexy, în costume de baie, iar această naturalețe se vede. Totul însă până la goliciunea explicită. Nu aș poza niciodată în revistele pentru bărbați, deși mi se propune anual. Nu există nicio sumă care să mă convingă, pentru că am concerte, câștig cât îmi doresc și nu am nevoie de o sumă care să mă convingă să pozez goală”, a spus Andreea.

Urmărește-ne pe Google News