Recent, vedeta a fost plecată câteva zile în Emiratele Arabe Unite, fără copii, unde a îmbinat afacerile cu distracția. Andreea Bălan le-a lăsat pe micuțe cu bunica lor, în timp ce ea a plecat în Dubai alături de o prietenă.

„Când îmi aduc aminte că sunt fără copii mă ia un dor nebun. Ella și Clara sunt acasă cu buni. Eu am parte de câteva zile în Dubai. Cine știe… poate fac o investiție, pentru că ne-a plăcut foarte mult în Dubai. Când zic că ne-a plăcut mă refer la Ella, Clara, buni. Și de ce să nu avem aici un apartament?! Să venim aici iarna, două-trei luni, jumătate de an”, a spus artista.

Chiar dacă a mers în scop de afaceri în Dubai, Andreea Bălan s-a bucurat și de timpul liber pe care l-a avut la dispoziție. După ce a fost la restaurante de lux, artista a mers să vizioneze mai multe apartamente. În Emirate, Andreea Bălan s-a întâlnit cu surorile Bambi, Raluca și Denisa, care deja au câteva imobile acolo.

„După distracție am venit să vizionăm niște apartamente. Da, m-aș muta aici. Mi-ar plăcea să stau cam trei luni pe an. Aș sta aici cu fetițele mele, cu mama, și ne-am distra la căldură. Apoi mergem în țară, mai cântăm. Surorile Bambi au deja apartamente aici. Acum m-au convins ele”, a spus vedeta.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Pe YouTube, Andreea Bălan a postat un vlog din călătoria ei și a mărturisit că s-ar muta câteva luni în Dubai alături de fetițele ei. Cântăreața are de gând să facă această investiție în imobiliare și a mărturisit că apartamentul se poate plăti și în rate. Dacă va cumpăra un apartament în Dubai, Andreea Bălan are de gând să-l închirieze cât timp ea nu va sta acolo.

„Am vizitat trei apartamente și câteva garsoniere. Mi-au plăcut foarte mult că erau la etaje superioare. Investiția ar fi ceva, dar se poate plăti în rate, în doi ani de zile. Mă voi gândi serios dacă voi face această investiție. Mi-ar plăcea să locuiesc aici două luni pe an, iar restul timpului să-l închiriez”, a dezvăluit jumătatea trupei Andre.

Andreea Bălan a dat marea veste și a anunțat că este implicată în trei proiecte de televiziune. Ea pregătește o mulțime de surprize pentru fanii săi și muncește pe brânci pentru tot ce are.

„Se muncește mult. Noroc că anul acesta am trei proiecte de televiziune. Începe în curând «Te cunosc de undeva» și am mai semnat pentru două proiecte. Abia aștept să le vedeți. Mă bazez pe ceva atunci când fac niște investiții și știu că voi munci foarte mult. Pe oamenii buni, Dumnezeu îi ajută”, a spus Andreea Bălan în vlog.

 
 

Urmărește-ne pe Google News