Într-un vlog postat astăzi, Andreea Bălan s-a arătat extrem
de deranjată cu privire la declarațiile pe care le-a făcut George Burcea despre
relația lor.

„Trebuie să existe o decenţă în declaraţii. Decenţă pe care evident că George nu a păstrat-o. A postat la un moment dat o chestie pe care ulterior şi-a retras-o şi mă bucur că a făcut acest lucru. Trebuie ca tot timpul să vorbim unul despre altul frumos. A fost o relaţie frumoasă într-o anumită perioadă şi trebuie să păstrăm pentru Ella şi pentru Clara, doar momentele frumoase”, a spus artista, potrivit VIVA!

Andreea a explicat și care au fost o parte dintre motivele
pentru care ea și George Burcea nu mai pot forma un cuplu.

„Despărţirea a fost inevitabilă, fără a da prea multe detalii. Într-o relaţie greşesc ambii parteneri, evident unul mai mult, altul mai puţin, dar eu ştiind prin ce traume a trecut el în copilărie. Eu cred că suntem definţi de copilărie şi de multe ori reacţionăm cu emoţiile din trecut. Le proiectăm pe persoana din prezent.

El nu s-a mai ocupat de creşeterea Clăriţei, din cauza unor motive pe care nu vreau să le discut. După stopul cardiac, după a doua operaţie de cezariană din nou a trebuit să îmi revin foarte repede pentru că a necesităţile, facturile veneau, aveam doi copii şi totul trebuia să fie bine”, a mai comentat Andreea.

 
 

Urmărește-ne pe Google News