Sânii Andreei Bălan parcă nu au fost niciodată mai mari. Vedeta a postat pe contul ei Facebook o imagine în care apare cu un bust imens. Fotografia a fost făcută înainte ca solista să intre în pielea lui Nicole Scherzinger, în cadrul emisiunii „Te cunosc de undeva”.
Pentru acest rol, cântăreaţa a purtat un sutien bătut cu ţinte şi o pereche de pantaloni scurţi, metalizaţi. Însă altceva a atras atenţia publicului. Fanii vedetei s-au declarat şocaţi din cauza decolteul ei, care, în acea bustieră părea enorm, generând din nou speculaţii conform cărora vedeta şi-ar fi făcut o operaţie de mărire a sânilor. O altă explicaţie ar putea fi faptul că a exagerat cu push up-ul cupelor, arătându-i nurii mult mai mari decât până acum.
„Eu tot am ramas în şoc”, „Prima oară nici nu te-am recunoscut”,  „Vai, mamă”, au fost câteva dintre reacţiile fanilor ei de pe Facebook.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Urmărește-ne pe Google News