Show-ul transformărilor totale şi totodată unul dintre cele mai longevive talent show-uri din România, „Te cunosc de undeva!”, a început pregătirile pentru cel de-al 21-lea sezon al emisiunii de la Antena 1. Noul sezon, care va fi difuzat în primăvara anului viitor va aduce în faţa publicului noi concurenţi născuţi pentru spectacol, dar şi noutăţi în formula de juriu. După o perioadă de 12 ani, în care a făcut parte din juriul „Te cunosc de undeva!” vreme de 19 sezoane, colaborarea între transforming show-ul de la Antena 1 şi Andreea Bălan a ajuns la final. Artista îşi va concentra atenţia pe proiectele personale şi viaţa de familie în perioada următoare. 

„Anul acesta împlinesc 30 de ani de carieră, prilej cu care îmi îndeplinesc marele vis de a avea cel mai mare concert din viaţa mea, la Sala Palatului, pe 16 octombrie – Povestea sufletului meu. Sunt foarte fericită să muncesc pe deplin pentru acest proiect. Totodată, îmi doresc să petrec şi să călătoresc mai mult cu familia mea, fără să depind de programul strict al unui show de televiziune. Sunt foarte împlinită şi fericită, din toate punctele de vedere, şi îmi doresc ca proiectele profesionale să fie în armonie cu dezvoltarea mea emoţională. Le doresc succes în noul sezon”, a mărturisit Andreea Bălan. 

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15

Cel de-al 21-lea sezon Te cunosc de undeva! va putea fi urmărit în primăvara anului viitor pe Antena 1 şi în AntenaPLAY. 

Andreea Bălan va susține un concert la Sala Palatului, pe 16 octombrie

Andreea Bălan va urca pe scena Sălii Palatului pe data de 16 octombrie, și va face show. Interpreta și-a descris spectacolul, pe care l-a numit „Povestea sufletului meu”, o poveste despre viață și dragoste, despre putere și supraviețuire, despre vindecare și iertare.

„Am început oficial repetițiile pentru Sala Palatului. Noi am mai repetat de-a lungul verii, dar acum au venit toți dansatorii și sunt bucuroasă și fericită că am strâns elita dansului din România și astăzi am făcut un prim moment, capitolul 5, pentru că show-ul are 9 capitole. Astăzi s-a dansat foarte mult în pereche.”, a spus Andreea Bălan, potrivit Spynews.

Petrișor, care îi este coleg de scenă de ani buni artistei recunoaște că nu e ușor să lucrezi cu 20 de dansatori și să iasă totul ca la carte.

„16 octombrie, cel mai mare concert al meu. Primul concert la Sala Palatului, sărbătoresc și 30 de ani de carieră, se numește povestea sufletului meu pentru că are 9 capitole și în fiecare capitol vor prezenta cronologic tot ceea ce s-a întâmplat în viața mea personală dar și muzicală de-a lungul anilor.”, a mai spus artista.

Artista spune că suma investită pentru acest concert nu este deloc una mică. „Bugetul este foarte mare, pentru că sunt foarte mulți oameni. 20 de dansatori, 10 oameni în band, apoi în spate cred că sunt 40 – 50 de oameni, nu mai vorbim de ecrane, sunet, lumini, grafică, costume ca să îmbraci toți dansatorii trebuie să ai foarte multe costume, noi o să ne schimbăm de cel puțin 10 ori”, a mai spus Andreea Bălan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News