Potrivit informațiilor oferite de Viviana Sposub, ea și George Burcea nu mai sunt împreună de aproximativ șase luni, însă nu au dorit să vorbească până acum despre acest lucru.

La scurt timp după ce fosta vedetă TV a confirmat despărțirea de actor, George Burcea a vorbit despre relația pe care o are cu Andreea Bălan în prezent, afirmând că totul a intrat în normalitate și își poate vedea oricând fetițele.

Ce a spus despre divorțul de George Burcea

Apoi, într-un interviu pe care l-a acordat în Cancan, cântăreața a oferit și ea noi detalii despre divorțul de George Burcea, afirmând că a avut nevoie de terapie după ce s-a despărțit de actor.

„Nu avem cum să iubim pe cineva, dacă nu ne iubim pe noi, dacă nu ai energia să știi că tu meriți asta. Nu avem cum să respectăm pe cineva, dacă nu ne respectăm pe noi. Femeia trebuie să spună «Stop», indiferent că are copii sau nu, și să ceară ajutor. Din orice situația se poate pleca. Am avut o copilărie foarte grea. Dar am reușit, când am văzut la un moment dat în viață că trăiesc cu invidie și cu mai puțină iubire, că mi se repetă anumite paternuri, anumite lucruri din copilărie, pe care nu mi le doresc.

Atunci am zis «Stop», că trebuie să mă conectez cu mine și să văd de ce repet aceleași greșeli, de ce nu atrag oameni potriviți. De ce erau similitudini între acești bărbați, unul, doi, trei, cu tatăl meu. Înseamnă că eu retrăiesc ceva. Și am folosit rețelele sociale ca să învăț. Am căutat în mine și am lucrat. Am fost nu doar la unu, ci la doi terapeuți. Abia după divorț, când am înțeles ce trebuie să fac, m-am vindecat. Și abia atunci am reușit să atrag persoana potrivită”, a spus Andreea Bălan pentru sursa citată.

Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Recomandări
Omisiuni și inexactități în declarațiile de avere ale unei angajate APIA și ale soțului ei, un lider local AUR. Politicianul a trecut greșit de 13 ori prenumele nevestei sale
Andreea BălanIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 16

Andreea Bălan a semnat cu TVR

Cântăreața nu a făcut schimbări doar în viața personală, acolo unde în prezent se iubește cu Victor Cornea, ci și în cariera profesională. Andreea Bălan a plecat anul trecut de la Antena 1, iar după ce de Revelion a apărut la PRO TV, acum ea a semnat cu TVR, prima televiziune la care a apărut vreodată.

Mai mult decât atât, Andreea Bălan va juca și în filmul „Un weekend criminal”, care este o comedie românească în care mai apar Iuliana Beregoi, Tzancă Uraganu și Cristian Porcari.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Afacerile prospere ale lui Mircea Lucescu. Selecționerul României obține venituri colosale
Adevarul.ro
Afacerile prospere ale lui Mircea Lucescu. Selecționerul României obține venituri colosale
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
"Nu mă aşteptam la şocul ăsta cultural. Refuz să cred". Reacția unei românce întoarsă acasă după 5 ani în Olanda
Observatornews.ro
"Nu mă aşteptam la şocul ăsta cultural. Refuz să cred". Reacția unei românce întoarsă acasă după 5 ani în Olanda
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia
HOROSCOP
Horoscop 11 mai 2025. Vărsătorii au ceva de învățat din situațiile dificile ale acestei zile și ar fi bine să nu piardă ocazia

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI