Mihai Trăistariu nu a ascuns faptul că şi-ar dori să facă un duet cu Andreea Bălan pentru Eurovision, convins fiind că vocea sa şi show-ul pe care îl face pe scenă fosta componentă a trupei Andre şi dansatoarele ei ar fi ingredientele necesare pentru un succes de răsunet.
De partea cealaltă însă, Andreea Bălan îi transmite constănţeanului să-şi ia gândul de la o astfel de colaborare. Motivul?
“Eu nu am de ce să particip la Eurovision. Ce să caut acolo? Nu mă interesează, nu mă ajută cu nimic. Mihai obişnuieşte ca mai întâi să anunţe public, înainte să te sune în particular”, a mărturisit Andreea Bălan pentru Libertatea.
În schimb, artista îi transmite lui Trăistariu că ar putea colabora cu el, dar cu altă ocazie. “Aş accepta cu mare drag, dar altădată, nu pentru Eurovision. Nu mă interesează cu cine colaborez. Aş face duet cu oricine, chiar şi cu artişti mai puţin cunoscuţi, dacă piesa e bună”, a adăugat aceas – ta.