Chiar dacă de cele mai multe ori a spus numai lucruri frumoase despre relaţia cu fostul iubit, într-un intreviu recent cântăreaţa l-a atacat dur pe Keo. Artista a declarat că bărbatul din viaţa ei a înşelat-o pentru că simţea nevoia să fie idolatrizat şi, cum în cariera lui nu avea parte de aşa ceva, a obţinut asta de la o femeie.
„Diferenţa dintre mine şi el este faptul că eu nu-mi doresc acasă ceva ce nu am în carieră. Eu sunt idolatrizată de mii de fani, nu am nevoie să mă idolatrizeze şi partenerul meu, aşa cum îşi dorea el. Publicul este cel care îmi oferă aplauze, eu ce vreau de la o relaţie este să fiu iubită, respectată, susţinută”, a declarat Andreea la Antena Stars.