Andreea Bălan și George Burcea sunt încă în divorț. Despărțirea lor legală nu a fost pronunțată. Conform declarațiilor ei, cei doi sunt în relații bune pentru copiii lor, cele două fetițe pe care le au împreună.
Cântăreața și George Burcea, în acte, sunt încă soț și soție. Cei doi au demarat toate procedurile legale pentru separare, dar încă au de așteptat până la verdictul final. Au fost câțiva ani împreună, dar căsătoriți doar patru luni. Au avut loc discuții între cei doi la despărțire, dar acum se pare că au ajuns la un numitor comun.
Andreea Bălan a declarat că l-a iertat pe George Burcea, nu regretă relația cu el, mai ales că datorită lui are două fiice, pe Ella și pe Clara.
„Da, l-am iertat pe George Burcea. Da, dar nu pot spune mai multe pentru că suntem în proces de divorț. Am ajuns la concluzia că eram în etape diferite în viață, nu eram în același punct. Da, credeam că o să fiu soție toată viața, asta mi-am dorit când am îmbrăcat rochia de mireasă. Nu regret nimic, nici pe el, datorită lui am două fetițe minunate”, a declarat Andreea Bălan în podcastul lui Cătălin Măruță.
Ella, fata cea mare a Andreei Bălan, nu știe de divorțul părinților
Andreea Bălan i-a mai povestit prezentatorului de la PRO TV că fiicele ei au suferit la despărțirea părinților, când George Burcea și-a făcut bagajele și a plecat de acasă. Actorul nu mai locuiește cu ele, dar își vizitează fiicele. „Ella cu greu a înțeles că tati nu mai locuiește cu noi. Ea tot speră și visează că, într-o zi, vom merge în Mauritius în vacanță, ultima în care am fost toți 4. Încet, va înțelege. Ea știe doar că tati nu mai locuiește cu noi, vine în weekend sau când poate. Atât”, a mai dezvăluit artista.