Dacă până mai ieri era un actor prea puțin prezent în lumea mondenă a Bucureștiului, George Burcea a devenit cunoscut publicului larg în momentul în care a întâlnit-o pe Andreea Bălan. Chiar dacă talentul și înfățișarea au fost mereu în favoarea lui, acestea nu l-au ajutat prea mult în drumul spre glorie, dar cântăreața devenită repede iubită lui oficială i-a adus un plus de notorietate. Ei bine, de curând George și-a făcut apariția singur la un eveniment monden unde fuseseră invitați amândoi, în timp ce Andreea era prezentă la o altă petrecere. Cel care i-a luat locul lui Keo și americanului Michael în inima Andreei Bălan a fost asaltat de presă și a socializat cu celelalte vedete invitate. George a dat interviuri, s-a fotografiat cu ceilalți invitați, cu gazdele, făcându-și intrarea cu succes în lumea strălucitoare a Bucureștiului fără Andreea.
Foto: Dumitru Angelescu