Fata pe care cei trei jurați o vor desemna câștigătoare pentru fiecare dintre aceste regiuni va câștiga 5.000 de lei și se va califica pentru marea finală de la București, care pune în joc un premiu de 20.000 de euro. De asemenea, cel mai talentat localnic va fi premiat pe loc cu 1.500 de lei.
Care sunt impresiile celor trei jurați, după primele deplasări prin țară, dar și ce obicei simpatic și-a făcut Andreea Bălan la fiecare filmare pentru “Ie, Românie”, ne-au povestit chiar ei.
“La “Ie, Românie” m-au impresionat în primul rând oamenii talentați. Sunt foarte mulți aceia care vor să păstreze tradițiile autentice, care știu să cânte, să danseze, să gătească tradițional românesc. Îmi place să călătoresc prin țară cu “Ie, Românie”, să descopăr tradițiile noastre și să cunosc români autentici. Un fapt amuzant este acela că aici, la filmări, mănânc non-stop toate bunătățile. În emisiune, există o probă în care fetele vin cu mâncăruri gătite de ele și, după ce Nicolai le jurizează, eu le “fur” castroanele, le depozitez la masa juriului și mănânc din ele în fiecare pauză”, spune Andreea Bălan, amuzată.
Caravana “Ie, Românie”, condusă de Mircea Radu, cutreieră deja de șase săptămâni țara
La “Ie, Românie” caut să gasesc fata de la țară care ne reprezintă cel mai tare, care își ajută mama în bucătărie, care e prezentă într-o gospodărie de la țară. Fata care să știe să facă mâncare și să mulgă vaca, dar care să fie și îngrijită. Îmi plac cele care duc mai departe tradițiile pe care le știu de la mamele și bunicile lor. Am descoperit cu bucurie, în drumurile noastre, că fetele de la țară sunt foarte atașate de mamele și bunicile lor”, spune Nicolai Tand.
“Mă bucur că la “Ie, Românie” arătăm nu doar talentele, ci și locurile minunate din țara asta, pe care mulți poate nu le cunosc. De asemenea, că aici vedem tradițiile care încă mai există la sat, modul cum trăiesc oamenii, cum își cresc copiii altfel decât noi, cei de la oraș. Eu mă mândresc cu faptul că sunt din provincie, de la Zalău, și mă simt foarte bine când merg la țară. La Botiza, în Maramureș, ca să dau doar un exemplu, ne-am simțit extarodinar! Poate pentru că aici se păstrează tradițiile altfel, poate pentru că oamenii sunt foarte faini, poate pentru că și Nicolai (n.n. Nicolai Tand) e moroșan… Eu am o afinitate și mă simt foarte bine pe Valea Izei. Poate și pentru că sunt ardelean, deci din apropiere de Valea Izei. Iar comuna Botiza este absolut specială”, spune Cosmin Seleși.
Caravana “Ie, Românie”, condusă de Mircea Radu, cutreieră deja de șase săptămâni țara, în căutare de fete frumoase și talente autentice.
VIDEO EXCLUSIV/Cosmin Natanticu apare la PRO TV mai des ca Andreea Esca. „Am emisiuni în fiecare zi”