La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
Andreea Bălan: „Mi-au dat lacrimile după ce am cântat din nou cu Andreea Antonescu”
La începutul lui 1998, la Galaţi, două puştoaice, Andreea Antonescu şi Andreea Bălan, şi-au propus să se lanseze ca trupă. Au ales numele Andre, iar ce a urmat a fost un adevărat fenomen, căci cele două “Andrele” au înnebunit adolescenţii din întreaga ţară. Trei ani au cântat împreună, 13 ani s-au scurs de la despărţirea lor în termeni nu foarte buni. Au crescut, s-au maturizat, iar acum sunt din nou prietene. Ba chiar Andreea blonda e naşa Sienei, fetiţa Andreei Antonescu. Weekendul trecut, cele două cântăreţe au retrăit emoţiile adolescenţei, căci, în timpul concertului Andreei Bălan de la Galaţi, Andreea Antonescu şi-a făcut apariţia şi cele două au decis ad-hoc să cânte pe scenă unul din hiturile trupei din care făceau parte. “Lasă-mă, papa, la mare” a fost piesa care le-a adus lacrimi pe obraji, căci, da, emoţiile au fost puternice pentru cele două fete. “A fost o surpriză plăcută pentru mine să o văd pe Andreea în culise, care a venit la concertul meu. După ce am cântat, m-au podidit lacrimile, căci mi-am amintit de acea perioadă frumoasă când amândouă eram Andre”, ne-a declarat Andreea Bălan. Pe scenă, a urcat şi micuţa Siena, care a cântat şi a dansat alături de mama şi naşa ei.