Andreea Bălan a născut duminică, 9 Octombrie, prin cezariană, o fetiță sănătoasă. Artista a făcut deja publică prima imagine cu bebelușul și a declarat că este mai fericită ca niciodată. Andra, una dintre prietenele ei bune, a postat un mesaj emoționant pe contul de socializare, imediat ce cântăreața a născut.
Andreea Bălan a născut, iar Andra a surprins-o cu un mesaj emoționant. Artista s-a internat într-o clinică privată, acolo a dat naștere, duminică, primului ei copil cu George Burcea. „Azi a născut una din prietenele și colegele mele de breaslă, Andreea Bălan. Ne cunoaștem de mici, de când aveam concerte și mergeam inca si la școală. Am avut copilării ieșite din comun și nu-mi vine să cred că acum suntem amândoua mame! Îi urez bun venit in clubul nostru, știu că va iubi fiecare clipa petrecuta cu bebelușul ei și va fi o mamă foarte bună. Iubirea de mamă schimbă tot! „, a scris Andra în dreptul imaginii de pe contul de socializare.
Andreea Bălan a născut. Artista și-a dorit foarte mult un copil
La scurt timp după ce a născut, Andreea Bălan a făcut publică prima fotografie cu Ella. „Ella e cea mai frumoasă minune din viaţa mea. Sunt în lacrimi de bucurie, e cea mai fericită zi din viaţa mea”, a spus vedeta. Andreea Bălan a născut mai devreme decât era programat. Vedeta s-a programat pentru cezariană în jurul orei 15, dar Ella a venit pe lume cu câteva ore mai repede, deoarece cântăreața a avut contracții duminică dimineață. Andreea Bălan a făcut anunțul că s-a internat la o clinică privată pe Facebook și a spus că are emoții foarte mari. „Sunt pregătită! Am emoţii mari dar sunt pregătită! De când aştept ziua asta!”, a scris cântăreața pe Facebook.