Ea a purtat o rochie albă, lungă, cu un design deosebit și părul albastru curgându-i pe umeri și i-a lăsat fără cuvinte pe cei din jur. Cei care au văzut-o spun că ținuta le aduce aminte de personajul Daenerys Targaryen, ”mama dragonilor”, din celebrul serial Game of Thrones.
Iar Andreea a confirmat. ”A fost visul meu sa am o rochie precum Daenerys din Game of Thrones! E un personaj puternic care reuseste sa fie feminin si sa ii inspire pe cei din jurul sau prin calitatile de lider si de femeie independenta! Iar rochia e absolut minunata”, a scris cântăreața pe o rețea de socializare.

Bazat pe seria de cărţi „A Song of Ice and Fire” („Cântec de gheaţă şi foc”), scrise de George R.R. Martin, serialul „Game of Thrones” şi-a încheiat al cincilea sezon în iunie. Filmările la cel de-al 6-lea sezon au început în Irlanda de Nord, la Belfast, şi vor continua în locaţii naturale din Spania, respectiv în oraşele Girona şi Peníscola.

E nebunie la Sibiu

Peste 40 de artisti consacrati urcă, joi seară, pe scena celei de-a patra editii a Media Music Awards. La gala muzicală de la Sibiu vor canta nume cunoscute precum Andra, Delia, Elena Gheorghe, Alex Velea, Holograf, What’s Up, 3 Sud Est, Lidia Buble, DJ Sava, Shift, Ruby, Maxim, Akcent, Corina, Otilia, Raluka, Fly Project, Andreea Balan, Ami, Lora, Alina Eremia, Nicole Cherry, Sore, Puya, Doddy, Vescan, Mellina, Grasu XXL, Guess Who, Naguale, Kaira, Nicoleta Nuca, Lariss, Bere Gratis, Jo, Randy, Uddy, Nadir.
Spectacolul din Piata Mare este considerat un adevărat maraton muzical, la care vor asista peste 40.000 de spectatori.
Trofeele Media Music Awards se acorda in mod transparent pe baza numarului de difuzari media din perioada 1 septembrie 2014 – 30 august 2015. Statisticile sunt efectuate de Media Forest, compania care compania care identifica si monitorizeaza in timp real aparitiile radio si TV. Prin urmare, premiile Media Music Awards reflecta succesul real al artistilor romani, ii premiaza pe cei mai iubiti de public si piesele cele mai apreciate, cu cele mai multe difuzari media si vizualizari pe internet.
Media Music Awards 2014 este organizat de Asociatia Culturala Media Music Awards, prezentat de Coca Cola si sustinut de de MTV Romania si Kiss FM. Media Music Awards este un proiect cofinantat de Consiliul Local Sibiu prin Primaria Municipiului Sibiu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
De ce trebuie să presari pudră de chilli în grădină, în luna decembrie. Motivul este de-a dreptul uimitor
FANATIK.RO
De ce trebuie să presari pudră de chilli în grădină, în luna decembrie. Motivul este de-a dreptul uimitor
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Maşină de poliţie spulberată de un Porsche, în centrul orașului Borșa. Trei agenţi au fost răniţi, unul este în comă. Șoferul bolidului a fugit după accident
Observatornews.ro
Maşină de poliţie spulberată de un Porsche, în centrul orașului Borșa. Trei agenţi au fost răniţi, unul este în comă. Șoferul bolidului a fugit după accident
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI