Andreea Bălan, pe Instagram, a transmis un mesaj special pentru fiica ei cea mică. I-a urat La mulți ani, i-a spus cât de mult o iubește, dar a și reamintit ce s-a întâmplat la nașterea ei, când a făcut stop cardio-respirator în timpul operației de cezariană.
„Clarita a venit pe lume și inima mea s-a oprit pentru câteva momente”
„Am avut parte de foarte multe experiențe, emoții și trăiri în viața mea până în prezent (bune și rele), dar, de departe, cea mai importantă, frumoasă dar și grea experiență, este cea de acum 4 ani.
În ziua de 4 martie 2019 am dat viață și totodată am renăscut la viață🙏
Clarita a venit pe lume și inima mea s-a oprit pentru câteva momente, iar Dumnezeu a vrut să revin la viață și să am grijă de cele două minuni. Nu am cum să uit vreodată acele clipe grele, dar sunt recunoscătoare că mi-au fost date să le trăiesc, deoarece azi sunt mai înțeleaptă, mai bună, și mai împlinită că niciodată”, a povestit în mediul online cântăreața, care o are pe Clara, în vârstă de 4 ani, dar și pe Ella, care are 6 ani.
Și a continuat: „Viața îți da exact ce trebuie că tu să te schimbi, să fii un om mai bun și să apreciezi ceea ce ai. Azi este despre Clarita, o minune de fetiță, năzdrăvana și jucăușă, care ne înveselește până și în cea mai ploioasă zi și ne oferă iubirea cea mai pură din univers. Le iubesc enorm pe Ella și Clara și datorită lor sunt cea mai fericită de pe pământ!
La mulți ani Îngerașul meu mic și frumos! 🎂 Să îți dea viața numai bucurii și lecții pe care să le poți duce cu zâmbetul pe buze”.
Cântăreața i-a organizat Clarei o petrecere fastuoasă chiar în casa în care locuiesc. Micuța a avut mulți invitați, printre care și băiețelul Laviniei Pârva și al lui Ștefan Bănică jr, nașii Aurelian Temișan și Monica Davidescu, dar și personajele ei preferate din desene.
În casă a avut amenajat și un loc special pentru poze, cu multe baloane. Surpriza a fost tortul, unul roz, pe trei etaje.
George Burcea, ajutat de Viviana Sposub la organizarea petrecerii fiicei lui
La petrecerea organizată de Andreea Bălan nu a participat și George Burcea, tatăl fetițelor. În schimb, pe 3 martie, el i-a făcut o surpriză Clarei, a sărbătorit-o cu o altă petrecere, într-un alt decor, cu alte personaje din desene animate.
„Sunt un tată topit după cele două minuni și mă rog la Dumnezeu să fie sănătoase! Astăzi este ziua celui de-al doilea Lăptic! Clara face 4 anișori”, a anunțat pe Facebook George Burcea, care a postat și mai multe fotografii de la petrecere.
Micuțele apar în brațele tatălui lor, mereu cu zâmbetul pe buze. În una dintre poze e și Viviana Sposub, iubita actorului. „Cele 3 bucurii ale mele… Vă iubesc de mor și mă bucur de fiecare clipă pe care o putem petrece împreună! Îi mulțumesc Lui Dumnezeu pentru voi! La mulți ani, Clărița!!!”, a mai transmis George Burcea.
Și a continuat: „Mi-am dorit extrem de mult să îi facem Clăriței o petrecere surpriză înainte de a pleca în America și am sărbătorit-o cu multă dragoste! Cele două prințese s-au distrat pe cinste și sper că vor păstra mereu aceste amintiri în suflet. La multi ani, Clara Maria!”.
Andreea Bălan și George Burcea au divorțat în februarie 2022, după doi ani de proces.