Andreea și George au ajuns la concluzia că este mai bine să oprească toate disputele și să își concentreze întreaga energia pe fiicele lor. Astfel, de dragul celor mici, foștii soți au pus punct scandalului.
„Am încheiat procesele. Totul e ok. Am stabilit că nu mai vorbim unul despre celălalt și gata. Așa am stabilit. E mai bine pentru amândoi, dar și pentru fetițele noastre”, a declarat Andreea Bălan, potrivit viva.ro.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Andreea Bălan și-a găsit fericirea alături de Victor Cornea, iar George Burcea are o relație de mai mulți ani cu Viviana Sposub. Artista a dezvăluit că trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei.
„E cea mai liniștită și frumoasă iubire pe care o trăiesc și, într-adevăr, și cea mai liniștită și frumoasă perioadă. Pentru că, într-adevăr, e prima dată când mi s-au aliniat toate. De-a lungul anilor, fie mi-a mers în carieră foarte bine și pe partea personală mai puțin, sau invers.
A fost o perioadă când a mers bine pe plan personal și, poate, cariera mai puțin. Acum merg ambele. Și exteriorul este reflectat de interior. Și dacă tu ești bine pe interior bine și fericit, și exteriorul este la fel. Și poate eu nu eram bine cu mine și atunci exteriorul arăta așa”, a mai spus Andreea Bălan.
Andreea Bălan, în vârstă de 40 de ani, este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Mamă a două fete, Ella și Clara, vedeta se împarte cu greu între carieră și viața de familie, însă, face tot ce poate pentru a petrece timp cu fetele sale.
„Eu îmbin și cariera și viața de mămică. Astăzi, de exemplu, am fost în studio și nu am avut timp să le iau de la grădiniță, de la școală. Și atunci, am spus: Ok, nu-i problemă, recuperez și le iau cu mine la eveniment, pentru a petrece și timp împreună cu ele”, a declarat cântăreața.