Andreea Bălan și George Burcea s-au grăbit să ajungă în fața ofițerului Stării Civile. Astfel că, artista și soțul ei au decis să se cunune civil, în secret, sâmbăta aceasta, deși evenimentul era anunțat spre sfârșitul lunii august, cu două săptămâni înainte de cununia religioasă și botezul fetiței.
„O să facem și cununia civilă, care va avea loc cu două săptămâni înainte, și apoi, pe 15 septembrie, vom face și botezul, și nunta”, a declarat Andreea pentru VIVA! zilele trecute.
Andreea a postat astăzi pe contul de socializare o imagine, alături de un mesaj ce lasă loc de interpretări. „Oare ce credeti ca se intampla azi?”. Machiată profesional și cu un look elegant, demn de un așa eveniment, vedeta radiază de fericire. Fanii au felicitat-o și i-au urat Casă de Piatră.