Potrivit propriilor mărturisiri, Andreea Bălan este nu doar foarte îndrăgostită, ci şi tare fericită de când l-a cunoscut pe Michael, iubitul său american, care i-a vindecat inima frântă de infidelul Keo. Iar atunci când “simţi fluturaşi în stomac”, altceva parcă nici nu mai contează. Şi în cazul artistei, dragostea ţine loc de orice… Pentru a fi singură cu iubitul său, blonda a plănuit o vacanţă fierbinte, de 30 de zile, departe de România. Ea a fost nu doar cea care a ales traseul (Egipt, China, Thailanda şi Filipine), dar şi cea care a scos banii din buzunar, o sumă deloc de neglijat. Aproximativ 15.000 de euro a cheltuit Andreea pentru a-şi vedea iubitul satisfăcut şi a petrece clipe de neuitat alături de el, la căldură. Foarte ascultător, Michael nu a avut nimic de obiectat în ceea ce priveşte alegerile turistice ale partenerei sale, care şi-a propus, printre altele, “să-şi îmbogăţească sufletul şi mintea cu amintiri extraordinare”. Aşa că, zilele trecute, Michael a însoţit- o cuminţel şi atunci când au vizitat cele mai importante monumente şi muzee din Egipt.

 
 

Urmărește-ne pe Google News