Căsătorită cu Lucian Mitrea din anul 2009, cântăreața Andreea Bănică are doi copii, pe Sofia, în vârstă de 14 ani, și pe Noah, care are 7 ani. De data aceasta, nu cântăreața e în centrul atenției, ci fiica ei. Adolescenta e acum în clasa a IX-a, după ce în vara acestui an a trecut cu brio de Evaluarea Națională.

Sofia nu merge însă la un liceu de stat, ci la unul privat, unde trece printr-o situație pe care mama ei a expus-o public. Andreea Bănică susține că fiica ei nu e tratată ca un copil normal acolo, ci prin prisma celebrității mamei sale are o altă imagine.

Andreea Bănică: „I se spune că este frumoasă și poate că nu vrea să învețe”

„Nu îmi place când i se atrage atenția și i se spune că este frumoasă și poate că nu vrea să învețe. Sunt niște răutăți care nu au loc, nu au locul lor în ziua de astăzi. Suntem la o școală privată și ar trebui să fie tratată ca o fetiță normală, a unui om normal, nu ca fetița mea”, a povestit vedeta pentru Antena Stars, conform Spynews.

Andreea Bănică se gândește să ia atitudine și să meargă la liceul privat unde învață Sofia. Până atunci, ea își laudă fiica, spune că mereu a avut note bune. „Sunt deranjante remarcile acestea, dar le mai las puțin așa… Făceau aluzie la faptul că este frumoasă și nu trebuie să învețe sau nu vrea să învețe.

Deși Sofia are note bune, a învățat tot timpul bine, a terminat cu medii peste 9,50 în fiecare an, din clasa I, până în clasa a VIII-a. Este un copil silitor, eu nu am stat și nu am făcut niciodată lecțiile cu ea. Merită să fie tratată normal”, a mai zis artista.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Andreea Bănică și-a angajat fiica adolescentă la hotelul din Eforie Nord

Andreea Bănică este foarte implicată în creșterea celor doi copii și își dorește ca aceștia să învețe să fie independenți de la o vârstă fragedă. Deși le oferă totul, artista și-a dorit ca Sofia să aprecieze valoarea banului și să vadă cât de greu este să muncești. De asemenea, vedeta și-a dorit ca fiica ei să învețe ce înseamnă cu adevărat să aibă responsabilități.

„Anul acesta am făcut primul pas cu Sofia. Am, să zic, angajat-o part-time jos, la unul dintre spațiile comerciale pe care le-am închiriat la hotel. A fost și ea o perioadă acolo angajată pentru a vedea, de fapt, cum stă treaba. Cât de greu este să câștigi bani, cât de greu este să muncești, ce fel de muncă faci. Să facă un pic diferența și să-și dea seama că ea și fratele ei vor trebui să ducă mai departe această afacere, să crească acest hotel poate mai mult decât o putem face noi, la ora actuală.

De la anul încercăm să vedem dacă o putem pune să lucreze la recepție. Încercăm să o stimulăm puțin”, a declarat Andreea Bănică, în exclusivitate pentru UNICA.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News