Cântăreața Andrea Bănică a devenit mămică pentru a doua oară în luna noiembrie a anului 2016. Atunci ea a adus pe lume un băiețel.
Artista este căsătorită cu Lucian Mitrea, împreună cu care mai are o fetiță.
Vedeta, care și-a tăiat părul în memoria mamei ei, care a murit de cancer, este foarte deschisă cu fanii ei și nu ezită să le dezvăluie experiențele prin care a trecut.
Andreea Bănică face dezvăluiri din timpul sarcinii. Ce haine și-a cumpărat
Cântăreața a povestit despre ce haine și-a cumpărat pe durata cât a fost însărcinată cu cel de-al doilea copil.
„Întrebarea asta mi-am pus-o și eu la început, când am rămas însărcinată: cu ce mă voi îmbrăca?
Mi-am dat seama ulterior că nu este atât de greu, mai ales pentru că eu am în garderobă haine largi. Deși port S-M la bluze, îmi cumpăr de obicei M sau L. La pantaloni port 38, însă îmi iau 40. De ce? Pentru că nu suport să fie mulate pe mine. Ba, uneori, îmi găsesc pantaloni cool, cu turul lăsat, la bărbați🙈. Îmi place să mă îmbrac lejer, să atârne hainele pe mine, să nu mă strângă nimic și să nu atrag atenția prea tare🙈.
Primele 4 luni nu s-a văzut mare lucru însă, pentru că am pus 4 kg pe mine, am început să mă întreb cu ce mă voi îmbrăca pe viitor, când mă voi îngrășa mai mult. La început am ținut secretă sarcina și căutam haine care să nu-mi lase burtica la vedere sau să dau cuiva ceva de bănuit. Mi-am luat câteva rochițe drăguțe din diferite magazine, strâmte pe umeri și largi de la mijloc în jos. Norocul meu este că am picioarele subțirele, cu o formă frumoasă de la natură (asta datorită tatălui meu, care mă scotea afară la alergat pe stadion) și mi-a fost ușor să port rochițe cu cizme lungi, pantaloni scurți cu sandale. Tocul nu mi-a lipsit în timpul sarcinii! Multe dintre voi poate vă mirați auzind de tocuri, însa eu am purtat în ambele sarcini pantofi cu toc. Am întrebat doctorul: cum trebuie să fie viața mea când sunt însărcinată? Mi-a răspuns: la fel ca și până acum. Cu siguranță vă știți limitele. Așa că am purtat tocuri și voi purta mereu!
Ce mi-a plăcut foarte tare a fost că, după ce am făcut public faptul că sunt însărcinată, culmea, a început să îmi placă să port salopete cu sandale cu toc și rochițe mulate în care să mi se vada burtica, în combinație cu adidași sau bascheți. Nu m-am mai ascuns după haine, ci am arătat tuturor ce burtică frumoasă aveam și ce mândră fată eram, neștiind ce minunăție de băiețel port”, a spus ea.