După ce zilele trecute a fost criticată de fani ba pentru că are riduri, ba pentru că nu arată bine nemachiată, cântăreața Andreea Bănică a reușit să-și recucerească admiratorii, după ce a postat pe Facebook o fotografie în care arată senzațional.
În imagine, cântăreața de 34 de ani poartă o rochie lungă, roșie ca focul, cu un decolteu adânc care îi pune în valoare bustul generos. Felicitată de prietenii de pe rețeaua de socializare pentru modul în care arată, având în vedere că e și mămică, Andreea le-a dezvăluit secretul sânilor ei fermi și a infirmat încă o dată zvonurile conform cărora ar avea silicoane.
„Un bust siliconat arată țeapăn, nu se mișcă și e foarte ridicat. Am avut lapte doar o lună din păcate, deși mi-aș fi dorit să am macar 3 luni, am purtat bustiere, am folosit creme, dar, în primul rând, gena mă ajută!”, a scris Andreea Bănică pe Facebook.
Andreea Bănică este o cântăreață autohtonă. A făcut parte din grupul „Exotic”, împreună cu Claudia Pătrășcanu și Julia Chelaru, după care a înființat trupa Blondy, împreună cu Cristina Rus. Începând cu anul 2004 a urmat o carieră solo de mare succes, câștigând premii la festivaluri ca: Romanian Music Awards, Romanian Top Hits, Mtv European Music Awards sau Balkan Music Awards. Piesele ei „Love In Brasil” și „Sexy” au ajuns numărul unu în topurile din România, Bulgaria și Serbia.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News