Anul acesta, Sofia a început liceul, după ce a avut mari emoții la Evaluarea Națională. Andreea Bănică este foarte implicată în creșterea celor doi copii și își dorește ca aceștia să învețe să fie independenți de la o vârstă fragedă. Deși le oferă totul, artista și-a dorit ca Sofia să aprecieze valoarea banului și să vadă cât de greu este să muncești. De asemenea, vedeta și-a dorit ca fiica ei să învețe ce înseamnă cu adevărat să aibă responsabilități.
„Anul acesta am făcut primul pas cu Sofia. Am, să zic, angajat-o part-time jos, la unul dintre spațiile comerciale pe care le-am închiriat la hotel. A fost și ea o perioadă acolo angajată pentru a vedea, de fapt, cum stă treaba. Cât de greu este să câștigi bani, cât de greu este să muncești, ce fel de muncă faci. Să facă un pic diferența și să-și dea seama că ea și fratele ei vor trebui să ducă mai departe această afacere, să crească acest hotel poate mai mult decât o putem face noi, la ora actuală. De la anul încercăm să vedem dacă o putem pune să lucreze la recepție. Încercăm să o stimulăm puțin”, a declarat Andreea Bănică, în exclusivitate pentru UNICA.ro.
Spre surprinderea părinților ei, Sofia s-a descurcat foarte bine la job-ul part-time pe care l-a avut la hotelul din Eforie Nord. Adolescenta ar putea anul viitor chiar să lucreze la recepție alături de ceilalți angajați.
„Inițial a fost un pic sceptică. De ce? De teamă, nu de altceva, de teama de a nu se descurca. S-a descurcat din prima. I-am și spus: «Vezi, n-ai avut încredere în tine. Dacă eu, mama ta, am avut încredere în tine, e clar că te descurci». Și s-a descurcat. A fost un lucru extraordinar pentru noi”, a mai spus Andreea Bănică.
Andreea Bănică, succes colosal cu hotelul din Eforie Nord
Hotelul pe care Andreea Bănică l-a deschis în Eforie Nord a devenit rapid preferatul turiștilor. În primul an de la deschidere, afacerea vedetei este un real succes și se bucură să vadă că nu a dat greș când a luat decizia de a investi sume importante de bani în acest proiect. Hotelul este poziționat în centrul stațiunii, în apropiere de zona Belona, la doar 50 metri de plajă.
„Suntem foarte bine, este primul an de când suntem deschiși. Este plin! Hotelul se află în Eforie Nord. Eforie Nord este cea mai plină stațiune de când eram eu mică, de când mă știu și am atâția ani. De când eram mică, Eforie este una dintre cele mai căutate stațiuni de pe litoralul românesc. Din cauza asta mi-am dorit să îmi fac o afacere aici, știam că nu o să dau greș.
Dacă mi-aș fi făcut în altă staține, nu mă gândeam că ar merge atât de bine. Eforie Nord este o stațiune suprapopulată, chiar am filmat ieri aglomerația de pe plajă. Nu ai loc să arunci un ac!”, a declarat Andreea Bănică, pentru Playtech Știri.
Hotelul de 4 stele al vedetei este ales foarte des de turiști. Costul unui studio cu vedere la mare este 675 de lei pe noapte, în luna iulie. Apartamentele sunt pentru 4 persoane, iar prețul pornește de la 1.960 de lei pentru două nopți și ajunge chiar și la 2.600 de lei.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!