Andreea Berecleanu a trecut prin momente neplăcute zilele trecute, după ce câinele ei, un maidanez pe nume Dumi, s-a pierdut. Din fericire pentru prezentatoarea principalului jurnal de ştiri de la Antena 1, foarte mulţi oameni au sărit în ajutorul ei, astfel că, într-un final, Dumi a fost găsit.
Vedeta de televiziune a ţinut să le mulţumească tuturor celor care au foat alături de ea şi a postat un mesaj emoţionant pe pagina sa de pe un site de socializare. Ea explică, în acel mesaj, şi cum a ajuns patrupedul Dumi să se rătăcească.
„Un pui găsit pe Şoseaua de Centură, neajutorat, părăsit şi plin de răni. Era într-o duminică şi l-am numit Dumi. Au trecut de atunci 5 ani frumoşi alături de el. Copiii îl adoră, îl plimbă în lesă şi spun că e cel mai frumos, deştept şi iubit câine din lume. Acum câteva zile am hotărât să-l sterilizam. Intervenţia a fost rapidă şi fără probleme, dar a doua zi a evadat din cabinetul veterinar. S-a strecurat printre picioarele celor care au refuzat să-l ţină într-o cuşcă sau legat pentru că nu dădea semne de agitaţie şi deja se împrieteniseră cu el”, a povestit Andreea Berecleanu.
„Însă lui Dumi i-a plăcut dintotdeauna libertatea. A fugit non-stop, probabil în căutarea noastră. A traversat bulevarde, a colindat străduţe, a mâncat ce şi pe unde a apucat… Am primit în permanenţă indicii despre locurile prin care a trecut, l-am căutat zi şi noapte, l-am strigat ca să ne recunoască vocile şi am sperat. Dar cel mai mult ne-am rugat! Am simţit ca nu suntem singuri, că ne sunt aproape mii de oameni, iubitori de animale şi de viaţă!”, a mai spus ea.
Vineri, la ora 7 dimineata, s-a hotărât să se întoarcă de unde fugise marţi seară. Incredibil!!! Acum câteva nopti era pe Calea Plevnei, apoi în zona Kiseleff şi, din nou, pe Ion Mihalache. Cineva cu spirit de observaţie şi inimă bună l-a zărit zăcând epuizat sub o maşină. A luat legătura cu noi şi, cu mult noroc, am ajuns la timp. Celor care ne-au fost alături în aceste zile, oameni simpli, copii, colegi din presă, medici veterinari, prieteni le dăruiesc, simbolic, un buchet de ghiocei de grădină, culesi astăzi. Şi mulţumiri, dragoste şi recunoştinţă!„, a încheiat vedeta.