Andreea Berecleanu a fost dintotdeauna discretă atunci când a fost vorba de viaţa privată. La finele anului trecut, ştirista Antenei 1 anunţa divorţul de Andrei Zaharescu. 15 ani au fost împreună. 15 ani în care păreau cuplul perfect. S-au despărţit în linişte, aşa cum şi-au trăit şi relaţia.
În numărul din luna mai al revistei Unica, Andreea Berecleanu şi-a deschis sufletul şi a vorbit despre divorţ, dar şi despre noua etapă din viaţa ei. De câteva luni, ştirista Antenei 1 şi-a refăcut viaţa alături de chirurgul estetician Constantin Stan.

«Se gândeşte numai la noi»


Relaţia lor a fost acceptată şi de cei doi copii ai Andreei din mariajul cu Andrei Zaharescu. Ba chiar, spune vedeta, medicul şi copiii ei au o relaţie minunată. “Trăiesc împreună cu copiii mei (n.r. – Eva, 12 ani şi Petru, 8 ani) alături de un om care îşi doreşte să fim fericiţi. Asta ne transmite în fiecare zi. Constantin ştie exact ce viaţă frumoasă şi plină au avut copiii mei şi nu vrea să schimbe acest lucru. E prietenul lor, partenerul de discuţii de orice fel, de joacă, de teme, ba chiar de multe ori se transformă el însuşi în copil de dragul lor şi al meu. Am încredere în deciziile pe care le ia şi ştiu că în fiecare dimineaţă, fie că este cu noi acasă, fie că este plecat în lume să opereze, primul lui gând este către noi”, a declarat Andreea pentru Unica.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

 
 

Urmărește-ne pe Google News