„Am ținut dietă, am mers întâi la un nutriționist, la Simona Colonescu, o nutriționistă cu care lucra deja Alexia și care m-a ajutat foarte mult – eu nu pot să țin à la long același regim și mă plictisesc – și după aceea am mers la Metabolic Balance, la un medic care se ocupă de acest program și care este foarte cunoscut.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

Mi-a făcut niște analize și mi-a prescris o dietă. Sinceră să fiu, lucrurile sunt destul de simple, adică trebuie să înveți cumva să mănânci, să nu asociezi niște alimente și să ai voință să mănânci cantitatea care trebuie și alimentele combinate într-un anume fel.”, a povestit ea.

Andreea Esca a mai adăugat și ce dietă a urmat, la ce alimente a renunțat. „Nu mai mănânci șnițel, care are și carne, și ou, și făină, sau nu mănânci carne cu cartofi. În primul rând, asta e cel mai important, că asta făceam și asta facem toți, că sunt gustoase, adică vrei să mănânci carne cu cartofi, nu ai chef să mănânci carne cu salată, dar dacă vrei să slăbești, mănânci carne cu salată și nu mai mănânci o porție de 200 de grame, mănânci o porție de 100 de grame, asta e tot. Nu mai mănânci atât de mult și te obișnuiești așa.

Eu nu am mâncat zahăr decât din fructe, nu am mai mâncat dulciuri, ca să evit, și pâine, tot așa, o singură felie de pâine la masă, o felie, mă rog, mică, de pâine de secară, care mie îmi place foarte mult. De exemplu, cea mai mare dorință a fost să pot să mănânc pâine, pentru că mie îmi place pâinea foarte mult, nu am o problemă să renunț la dulciuri.”, a mai adăugat ea pentru click.ro.

Prezentatoarea de la Pro TV are acum 58 de kilograme, dar își dorea să ajungă la 57. „ La mine, de fapt, la toată lumea e important la vârsta asta să fie cumva în regulă și pentru corp, dar și pentru față, să arătăm bine.”, a mai spus aceasta.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News