Recent, Andreea Esca a fost invitată în emisiunea „La Măruță”, unde a făcut câteva declarații care au stârnit controverse. Știrista de la Pro TV a acceptat provocarea sosurilor iuți, un joc în care invitații sunt nevoiți să răspundă la întrebări indiscrete sau, în cazul în care refuză, să mănânce sosuri extrem de iuți.

În cadrul acestei provocări, Andreea Esca a oferit un răspuns care a pus pe toată lumea pe gânduri. Deși nu a vrut să dezvăluie despre cine este vorba, mulți au interpretat că remarcile ei s-ar fi referit la Mario Fresh, iubitul fiicei sale, Alexia Eram. Răspunsul vedetei a fost destul de acid, spunând că „pământul se învârte în jurul lui”.

„Trei trebuie să spun? Tatuajele, unele tatuaje, că nu toate, puțin egocentrism. Este puțin numai despre el, da, puțin, poate că e și de la zodie. E Leu. Pare că se învârte pământul în jurul lui. Și mai sunt chestii, cum ar fi că nu și aduce aminte clar unele lucruri. Eu sunt sensibilă la astea. Îmi place să îți aduci aminte, un fel de recunoștință la unele lucruri. Uiți, nu mai știi de unde a venit și ți se pare că… mă rog, nu contează”, a spus Andreea Esca.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Declarația Andreei Esca a fost percepută de mulți ca o critică la adresa lui Mario Fresh, deși vedeta nu a confirmat explicit acest lucru. Oamenii au încercat să pună cap la cap indiciile și au ajuns la concluzia că întrebarea la care Andreea Esca a oferit acest răspuns a fost: „Spune trei lucruri care nu îți plac la Mario Fresh”.

„Mario Fresh… l-a caracterizat atât de corect, încât nu ai cum să nu îți dai seama!”, „Întrebarea cu numărul 3, unde a mâncat Andreea sos iute, suna în felul următor: Spune 3 lucruri care nu-ți plac la Mario Fresh”. „Diplomat a răspuns Andreea, cu subînțeles, dar din respect a ales să mănânce”, „Se referea la Mario Fresh când a mâncat iute”, „Ginerele: tatuaje, capul în nori etc.”, „Pentru Mario a meritat să mănânce iute”, au fost doar unele dintre comentariile fanilor emisiunii.

Alexia Eram a sărbătorit recent 8 ani de relație cu Mario Fresh

Alexia a postat pe rețelele sociale o imagine cu modul își care ea și Mario își petrec aniversarea: un buchet superb de flori și lumânări în formă de inimioară, totul într-un cadru intim și plin de romantism. „Opt ani cu dragostea mea, @mariofresh”, a scris Alexia pe contul ei de Instagram.

În urmă cu ceva timp, Alexia Eram a spus că e dispusă să facă orice sacrificiu într-o relație, atât timp cât iubirea este reciprocă.

Cred că atunci când iubești, faci aproape orice pentru persoana de lângă tine. Dacă ar avea probleme de sănătate și aș putea să îl ajut, să împart un organ cu el, 100% l-aș ajuta. Atunci când pleci într-o călătorie cu un om, cu partenerul tău de viață, orice s-ar întâmpla ești acolo pentru el. Dacă, Doamne ferește, are o boală, o problemă de sănătate, partenerul de viață, îl ajut cu tot dragul, cu toată inima”, a povestit Alexia Eram, potrivit spynews.ro.

Trebuie să găsești persoana care te vede chiar și atunci când ți-ai dori să fii invizibil. Persoana care îți vede tot și nu se sperie”, a mărturisit și Mario Fresh recent, pentru unica.ro.

Alexia Eram este fiica Andreei Esca, una dintre cele mai apreciate prezentatoare TV din România. La vârsta de 24 de ani, tânăra a reușit să devină influencer și acum se bucură de celebritate, fiind urmărită de mii de internauți pe rețelele de socializare.

Alexia Eram își câștigă singură existența, deși provine dintr-o familie înstărită. „Am o casă frumoasă plătită din banii mei, îmi permit să merg în vacanțe, să mănânc la orice restaurant aș vrea, să petrec așa cum îmi doresc și să îmi cumpăr ce îmi doresc”, a spus Alexia Eram în urmă cu ceva timp.

Urmărește-ne pe Google News