Ajunsă la 47 de ani, împliniți chiar azi, 29 august, Andreea Esca ne-a mărturisit că a ajuns în acea etapă în care nu-și mai dorește nimic pentru ea. Dorințele pe care și le pune înainte de a sufla în lumânările de pe tort îi vizează pe cei dragi.
Vreau să fiu sănătoasă, pentru că, în rest, cred că am reușit să-mi organizez viața așa cum mi-am dorit și vreau să mă bucur de realizările copiilor acum, cea mai mare mândrie pentru mine, în acest moment
Andreea Esca
Ea a completat că pentru această zi nu a organizat nimic, dar este convinsă că zilele următoare va găsi timp să petreacă alături de prieteni și familie: „În fiecare an am organizat câte o petrecere. Anul acesta e adevărat că am fost prinsă cu multe, multe lucruri și nu am avut timp, așa că nu știu dacă o să se întâmple la fel, dar cu siguranță se va ivi ceva astfel încât să petrecem de ziua mea”.
„Părinții mei mi-au serbat ziua în fiecare an, de când mă știu, acasă”
Dacă alții se consideră norocoși că sunt născuți vara, pentru că au o mare diversitate de locuri unde-și pot organiza petrecerea aniversară, Andreea Esca nu a simțit asta ca pe un privilegiu – cel puțin nu în copilărie!
„Când eram în școală, nu era un privilegiu să fiu născută vara, pentru că erau toți copiii în vacanță și așteptam să înceapă școala ca să-mi serbez ziua. Mama mea, părinții mei mi-au serbat ziua în fiecare an, de când mă știu, acasă. Acum, sigur că e plăcut că e vară, pentru că, într-adevăr, poți să-ți alegi tot felul de locuri pentru petrecere, dar eu cred că, în general, dacă vrei să te simți bine și să te distrezi, nu contează dacă ești născut vara, iarna sau primăvara. Important e să ai prieteni buni și să privești viața întotdeauna pe partea ei luminoasă”, a mai spus știrista.
Le duce colegilor din redacție
bomboane fondante
Indiferent dacă va fi sau nu o petrecere, Andreea va avea parte de o zi deosebită alături de colegii din redacția știrilor PRO TV.
„În fiecare an ei știu că le aduc bomboane, așa cum se întâmpla la școală. Le aduc bomboane cu vișine, ciocolată cu vișine și bomboane fondante. Nu o să stricăm niciodată tradiția”, a încheiat prezentatoarea.V