Pentru ziua ei de naștere, Cătălin Măruță și echipa PRO TV i-au pregătit știristei o mulțime de surprize. De la învățătoarea ei, Andreea Esca a primit o dulceață. Ulterior, vedeta a povestit cât de importantă a fost doamna învățătoare pentru ea.
„Dulceață de cireșe amare. Îmi place! În fotografii este învățătoarea mea. Doamna Stavor, căreia îi datorez foarte multe lucruri. E învățătoarea mea și am mai povestit de-a lungul timpului și le-am spus oamenilor, nu dau sfaturi, dar povestesc din poveștile mele că cine știe… folosesc la ceva. Cred că e foarte important ca cei mici să aibă niște educatori cu har. Pentru că noi, părinții, nu suntem cei mai pricepuți în a educa copiii neapărat, dar cel mai mult timp îl petrec acolo, ei pot fi mai importanți decât părinții. Eu chiar mi-am dat seama de-a lungul timpului că pentru mine doamna Stavor a fost extrem de importantă, pentru că aveam șase ani și două săptămâni când am fost la școală, în clasa I. Ea zicea că pot să fac și aia, și aia. E foarte important!
Am stat până în clasa a VIII-a în aceeași școală. Să vă apreciați profesorii și să îi căutați pe cei buni și să știi că mă doare foarte tare când sunt tot felul de știri cu probleme ale profesorilor sau cu părinți care sunt supărați că nu știu ce nu au făcut profesorii. Eu știu cât de mulți profesori sunt foarte buni și cât de greu este acum să poți să găsești calea către sufletul copilului și să faci ceva cu el, ținând cont de multe lucruri care s-au schimbat complet”, a spus prezentatoarea.
Cătălin Măruță a fost curios și a întrebat-o apoi câți ani are acum învățătoarea. „Cred că doamna are mai mult decât mama mea, peste 84”, a spus ea. La scurt timp, învățătoarea a intrat în platoul emisiunii, iar Andreea Esca a lăcrimat.
„Așa te-am învățat eu, să plângi? Să râzi, să petreci, să mergi la teatru”, a spus învățătoarea, care acum are 85 de ani.
„Ea era iubită la mine în familie. Zicea că trebuie să fie nora mea”, a mai adăugat ea.
Andreea Esca a fost vizibil emoționată, dar și încântată de revederea cu doamna învățătoare, pe care a și strâns-o în brațe.