ComenteazăZi importantă pentru Andreea Esca. Prezentatoarea principalului jurnal de știri de la pro TV își aniversează fiica, Alexia. Cu această ocazie, vedeta a scris un text emoționant pe alistmagazine.ro, acolo unde a dat publicității și numeroase fotografii de familie.
„Ziua în care mi s-a schimbat viața.
M-am dus la spital dimineață, convinsă că, din cauza puiului cu alune de la Chinezesc, mă doare burta, dar medicul ginecolog mi-a zis că trebuie să nasc! Imediat. Pentru că am contracții serioase. L-am sunat pe Alex și i-am zis: nu mă mai pot întoarce acasă, că nasc! Asta e ce-mi amintesc acum, despre 31 august 2000. “Noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii”… Chiar așa, eu m-am ținut de versuri mot a mot.
Cu două zile înainte, fusese ziua mea și ginecologul mă implorase să nu mai dansez. Asta pentru că tot în perioada aceea mersesem și la nunta lui Mutu cu Alexandra Dinu, și pentru că, desigur, era în weekend, medicul Mihai Stănciulescu îmi zisese râzând: dacă rupi ringul, cum te știu, și te apucă să naști, “să-i spui lu Mutu”.
Bineînțeles că am dansat și colo și colo, dar iată că acum chiar nașteam. În jumătate de oră eram pe masa de operație pentru că medicul a decis că nu mă va lăsa să nasc natural. Avea el o poveste cu Demi Moore și alte detalii pe care nu vi le mai povestesc, cert este că la ora… a venit pe lume Alexia Margot, la spitalul 23 August din Pantelimon, actualmente Sf Pantelimon.
Pentru că medicul meu fusese rezident la Oncologie și se știa cu mama, care văzuse cât era de talentat și de pasionat de profesie, mi-a devenit ginecolog de la 18 ani. Aveam (și spun aveam, pentru că, din păcate, nu se mai află printre noi) încredere oarbă în el, și nici nu mi-a trecut prin minte să plec să nasc în Franța, deși Alex vedea pentru prima dată cum se plimbau niște gândaci printr-un spital. Și pentru că ne cunoșteam așa de bine, mi-a făcut favorul să stau după operație în camera lui de gardă, pe post de rezervă privată, că doar nu exista așa ceva la 23 August pe vremea aceea, și cred că nici în alte spitale din București.
Am vopsit picioarele de fier ale patului cu vopsea albă, că era sărit smalțul, am dezinfectat baia, am cumpărat colac de toaletă și toate cele, și m-am simțit minunat. Bine, în afara faptului că dormeam cu mama într-un pat foarte îngust și cu saltea pe arcuri (care cred că nici nu erau toate). Ce povești auzeai pe hol, filmele sunt pistol cu apă. Dar cea mai bună tragi-comedie a fost când o asistentă alerga după niște oameni pe hol, care când i-au băgat mâna în buzunarul halatului, i-au luat toți banii de acolo, iar ea era liniștită, că bănuia că-i pun plicul. Sau o altă asistentă, care “pe mână” cu gravida, încerca să-l convingă pe un cetățean care fusese în pușcărie, că totuși copilul nou născut e al lui, dar s-a născut mai devreme… Problema este, că cel mic avea vreo 4 kg și omul o fi fost el hoț, criminal, nu stiu, dar prost nu era, și striga după asistentă: “Cum fă să fie prematur de 6 luni, cu 4 kg, păi dacă era la termen, venea pe jos??? “
Dar, ca să revin la ziua de 31, prima imagine când m-am trezit din anestezie a fost fața lui Cătălin Radu Tănase care apăruse deja în vizită, iar eu nu înțelegeam de ce sunt la serviciu. Apoi, mi-au adus-o pe Alexia, care era foarte, foarte mică: 2 kg și 450 gr. Mama zicea să nu-mi fac griji că așa am fost și eu. “Facem copii mici“, insista. Alex lăcrima și înțeleg de la mama că a plâns și în timp ce a filmat operația, desi, dacă îl pui să-ți povestească, e cea mai tare poveste din viața lui. Are chiar și momente de suspans, când a crezut că mi-au aruncat ficatul la coș, dar era de fapt placenta … Apoi sigur va ajunge să vă descrie în amănunt cum a țâșnit lichidul ca “o fontaine” și cum e mult de tăiat, până ajugi la uter…
Au urmat cateva zile de dureri de burtă, și hai acasa. Eu n-am înțeles nimic o vreme. Cine este acest omuleț care stă la noi și cum trebuie să facem cu el, dar știam că este o minune de la Dumnezeu. Cum e posibil ca ceva atât de mic să fie perfect construit, să respire, să se miște și să devină om… Numai Dumnezeu poate crea așa ceva. Mă uitam în permanență să văd dacă respiră și, când mi se părea că nu o aud, o mișcam. Alex o spăla, pentru că era mai curajos și avea și experiență deoarece avusese grijă de sora lui mult mai mică. Iar eu încercam din răsputeri să alaptez, deși aveam niște dureri cumplite. După o lună și jumătate, neonatologul a hotărât să-i dăm lapte praf, pentru că nu se hrănea cum trebuie, și eram amândouă chinuite și nefericite. Când a făcut cunoștință cu biberonul, a început să mănânce cum trebuie și să se facă mare. Toată copilăria, Alexia a fost pentru noi, parinții, dar și pentru bunici, un prilej de amuzament. Cânta, dansa, spunea poezii, se costuma… râdea tot timpul. Și devenea din ce în ce mai frumoasă, după ce îmi produsese ceva panică, până pe la 3 luni). Avea niște ochi albaștri care îmi înseninau viața, în fiecare zi. Apoi s-au făcut verzi, ca o mulțumire parcă pentru mama mea, care i-a fost alături, zi de zi, de când s-a născut.
Mai târziu, în adolescență, a avut perioadele ei rebele și a reușit să mă facă să-mi pierd mințile de câteva ori, dar l-aș mânia pe Dumnezu să spun că am avut adevărate probleme. A fost și este un copil bun, pentru care nu pot decât să fiu extrem de recunoscătoare. Un copil care m-a făcut mândră de atât de multe ori și care și-a prețuit și trăit libertatea, respectând întotdeauna regulile casei.
De astăzi, e un adult. “Freedom”, cum ar cânta George Michael. A venit vremea să plece din cuib și să-și construiască viața, așa cum va dori. Iar noi, părinții, să o urmărim de la distanță și să ne mai dăm cu părerea, pe ici, pe colo. Și, bineînțeles, să fim întotdeauna la un semn distanță! Te iubesc, Alexia Margot! La mulți ani!”, a povestit Andreea Esca.
Andreea Esca este căsătorită cu omul de afaceri Alexandre Eram din anul 2000. Din mariajul celor doi au rezultat doi copii: Alexia și Aris.