Prezentatoarea Știrilor Pro TV a făcut un gest în premieră: și-a pus picioarele pe pupitrul de la știri, într-o pauză publicitară, și s-a lăsat fotografiată astfel, în timp ce pe ecranul din spate rulau imagini de pe Stade de France. Gestul nu a fost însă unul întâmplător. Ea a vrut să arate că este o suporteră înflăcărată și că poartă pantofi colorați în roșu, galben și albastru.
Imaginea a strâns peste 40.000 de Like-uri, sute de comentarii și mii de distribuiri.
”Interesantă imagine, dar și frumoasă:) Și astfel domnița Andreea Esca rămâne o personalitate aparte, dar plină de modestie. Bravo, domniță dragă!”, ”Deosebită în tot ce faci, Andreea Esca! Chiar sunt frumoși pantofii! Trebuie să-i porți până la finele campionatului!”, ”Rămâne cea mai tare prezentatoare din România… Nu mă leg de pantofi sau picioare… Oricum, frumoasă, deșteaptă și plăcută de toată lumea! Mă întreb ce defecte are?”, ”Un optimism, care erupe din toată fiinţa. Să nu-l abandonezi, vreodată. Pierdem, mereu, dar vom câştiga, cândva!”, i-au scris admiratorii. Totuși, unii au criticat-o pentru ipostaza în care a apărut pe rețelele de socializare, crezând că ea a și prezentat știrile astfel: ”Nu am mai văzut o prezentare în așa mod! Dacă tot voia să-și arate pantofi putea să prezinte în picioare… Sincer nu mă așteptam, eu tot timpul am considerat-o o doamnă cu respect pentru meseria ei!!!”.