„Eu sunt Crăiasa Zăpezii acum, nu sunt mireasă. Dar să știi că în ziua nunții simt că nu m-am bucurat suficient pentru că am fost cumva agitată cu toate cele, cu organizarea, cu invitații și așa mai departe. Dar, ce să vezi, nu o să mai trăiesc niciodată ziua aceea. Însă după aceea am avut două botezuri superbe și cumva simt că am mai recuperat”, a declarat Andreea Ibacka pentru Ego.
„Eu am avut o direcție foarte clară, am vrut să fiu sirenă. Ariel practic, a fost modelul meu. A fost așa o rochie pe corp și evazată doar în partea de jos.
Nu era cea mai comodă rochie pentru purtat o zi întreagă, dar am arătat așa cum mi-am propus, iar asta era cel mai important la respectivă.
M-am mai luminat și eu între timp, acum am aflat că se poartă mai multe rochii în ziua respectivă, dar eu nu am venit cu fițele astea.
Atunci eram micuță și nu i-am cerut soțului buget de cununia civilă, de ședința foto, pentru petrecere, pentru după petrecere, și așa mai departe, m-am conformat o zi întreagă în sirenă”, a declarat actrița pentru sursa citată.
Au trecut 12 ani de la nuntă, însă, Andreei i-a rămas în suflet rochia purtată în ziua nunții sale și deși a vrut să o păstreze pentru fiica ei, într-un final vedeta a dat-o.
„Dar este o rochie pe care nu o voi uita niciodată. Nu o mai am. Nu știu dacă este sau nu adevărat, legenda spune că nu e bine s-o ții în casă.
Pentru cei care încă țin toate superstițiile. Eu am un soț pe vechi, pe rit vechi și el, iar el ține cont de toate astea. Eu nu duc gunoiul după ce s-a întunecat, nu țin rochia de mireasă în casă, din astea”, a mai povestit amuzată prezentatoarea TV.
„Am vrut la un moment dat să o păstrez pentru Namiko, mă rog, pentru fiica noastră, pentru că a venit ceva ani mai târziu, dar m-am gândit că sunt toate șansele ca ea să nu meargă pe aceeași siluetă-talie, dacă mă înțelegi, tatăl ei având doi metri înălțime și o păstram practic degeaba. Așa că am dat-o. S-a bucurat de ea o altă mireasă”, a mai concluzionat Andreea.