Actrița în vârstă de 35 de ani susține că nu s-a grăbit nici să se căsătorească, nici să facă un copil.
„Deși ne vedeam părinți, nu m-am măritat cu graba aceasta în minte, nu mă simțeam pregătită la 25 de ani. Așa că am amânat planurile, însă și când am rămas însărcinată am știut că s-a întâmplat în momentul în care pot să mut munții din loc pentru copilul meu”, a mărturisit ea pentru revista VIVA!.
Andreea Ibacka a născut-o pe Namiko, fiica ei și a lui Cabral, în decembrie 2018 și a avut unele temeri, ca fel ca alte mame tinere. S-a bazat mult pe ajutorul familiei, al prezentatorului, și așa a reușit să continue cu viața profesională, a apărut în câteva proiecte de televiziune.
„Am avut așteptările cât de cât realiste ale unei mame 30+. Dar chiar și așa, la primul copil nu prea știi la ce să te aștepți, de aici toate temerile. Citești, întrebi și tot nu ești convinsă în ce recomandări ar trebui să te încrezi. Nu am fost o mamă panicată, dar cu siguranță aș face totul mai relaxată a doua oară.
Familia m-a ajutat mult, cu ajutorul lor am reușit să mă dedic și câtorva proiecte online. Cât despre schimbări, sunt cele firești, întâlnite în orice casă cu copii mici. Somn mai puțin, apă caldă cu timp limitat (în 10 minute sunt spălată pe cap și unsă cu toate alifiile) la schimb cu zâmbete cât cuprinde”, a mai spus ea în același interviu.
Ea a mai dezvăluit și unele detalii despre Namiko. Micuța mai face năzbâtii, dar Cabral este cel care ia atitudine.
„Să știi că tot Cabral se impune mai bine. Problema e că, uneori, e atât de amuzantă în năzbâtiile ei, încât ne pufnește și râsul. E momentul când trebuie să ne acoperim unul pe altul, pentru ca mesajul pentru ea să fie clar”, a mai povestit actrița.