„Tenul sensibil cu predispoziție de uscare are altfel toate șansele să iasă tare șifonat din iarnă. Iar primul semn că pielea ta e deshidratată e mâncărimea însoțită de senzația de piele care ține. Umiditatea scăzută a aerului rece duce adesea la simptomele astea. Și pentru că am primit multe întrebări despre produsele de îngrijire pe care le folosesc, vă povestesc acum despre masca mea hidratanta pentru iarnă. Făcută în casă. Nu-i nici rețetă proprie și cu siguranță nu-s singura care o aplică, dar v-o recomand pentru că la mine funcționează.
Ingrediente: 1/2 banană (o alegem cât mai coaptă), 2 lingurițe de smântână, 1 linguriță de miere.
Pasează banana până obții un piure identic celui pentru bebeluși. Apoi amestecă bine toate ingredientele și aplică masca pe față. O să arăți ca un mic extraterestru, dar măcar n-o să ai fața verde. Las-o să acționeze circa 20 de minute și apoi clătește fața cu apă călduță.
Bogată în vitamina A, masca asta e eficientă în cazul tenului ars de ger, dar poate fi folosită și vară, în cazul expunerii îndelungate la soare. În ambele cazuri calmează pielea, o înmoaie și o hidratează în profunzime. Ți-o recomand cu drag pentru o piele întinsă și sănătoasă”, a scris Andreea Ibacka pe blogul personal.
Andreea Ibacka s-a născut pe 18 august 1985 în București și nu s-a gandit niciodată că avea să urmeze cariera de actriță. A lucrat mult timp la o bancă unde era consilier de credite la persoanele fizice. În televiziune a ajuns din întâmplare, partcipând la un casting realizat de postul Acasă TV, unde lucrează și în prezent. La casting se caută o fată blondă, cu ochii albaștri, pentru o noua telenovelă, iar Andreea a fost norocoasa care a câștigat preselecția și rolul principal în telenovela „Inimă de țigan”.
Citește și:

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News