Andreea Ibacka urmează să devină mămică în luna noiembrie a acestui an. Vedeta, însărcinată în cinci luni, a fost întrebată dacă a aflat sexul bebelușului pe care urmează să-l aducă pe lume.
„Am avut emoții. N-am vorbit despre sarcină pentru că am vrut să fim siguri că totul e bine. Doar familia și prietenii apropiați au știut. Sunt în cinci luni, nu sunt chiar la început.
N-am fost de niște săptămâni bune la ecografie, urmează chiar zilele viitoare și atunci îmi va confirma. Nu a fost foarte sigură treaba. Bebe, cu toate că este agitat, nu a vrut să ne spună mai multe despre el, se tot întorcea cu spatele…
Nu am avut pofte. Nu am luat mult în greutate. Am mâncat mai mult ciorbă…
… Nu m-am menajat în niciun fel. Că, până la urmă, femeile gravide se îngrașă, adică să plecăm de la premisa asta. Nu am un stres. O să slăbesc după și n-o să mă înfometez acum. N-am cum să trag din greu la sală pentru că nu e indicat”, a declarat Andreea Ibacka în cadrul unui interviu pentru emisiunea La Măruță, de la Pro TV.
În urmă cu câteva zile, soția lui Cabral, Andreea Ibacka, anunța că este însărcinată. Acesta este primul copil al blondei și al doilea al partenerului ei de viață. Cabral mai are o fiică, Inoke, din mariajul cu Luana Ibacka.