Andreea Ibacka revine pe micile ecrane în serialul Adela, ce va fi difuzat la Antena 1. Soția lui Cabral a vorbit despre rolul pe care îl are, dar și despre traumele prin care personajul ei a trecut. Provocarea a fost mare, iar vedeta este încântată de noul proiect din care face parte.
„Măcar în serial să fiu bogată! Altfel, se știe că l-am luat cu rate la bancă și leasing la mașină. Pe soț, pe Cabral, zic. (râde)
Lăsând gluma deoparte, neîmplinirea pe care o resimte personajul meu nu are legătură cu statutul social sau cu extrasul bancar.
Mona Andronic nu are copii și a pierdut deja o sarcină. Acum nu-și poate găsi liniștea până nu-și împlinește visul, acela de a fi mamă.
Iar drama ei personală se accentuează tot mai mult în contextul intrigii principale a serialului. Sper că v-am făcut curioși și veți fi alături de noi”, a spus Andreea, potrivit VIVA!