În copilărie, își dorea enorm să-și serbeze ziua de naștere, la școală, în compania colegilor ei, însă vacanța de vară mereu a împiedicat-o să trăiască acest moment. Vineri, pe platourile de înregistrări pentru proiectul “O grămadă de caramele”, care va începe în curând la Happy Channel, Andreea Ibacka a avut parte de o surpriză de proporții!

Andreea Ibacka și-a petrecut ziua de naștere la filmări, alături de colegii ei

“La mulți ani, Andreea!”, i-au strigat în cor Ioana Ginghină, Andreas Petrescu, Rapha, Virginia Rogin, dar și membrii echipei de producție, care au ținut neapărat s-o sărbătorească pe îndrăgita actriță așa cum se vine. Gestul acestora a emoționat-o pe Andreea până la lacrimi. “Mi-a plăcut mult surpriza, am plâns! M-am trezit la ora cinci, pentru că am avut filmare de dimineață, iar surpriza a venit de la prima oră, când nici nu mă așteptam”, a mărturisit Andreea.  “În copilărie, întotdeauna m-am plâns că sunt născută vara și că nu pot să duc bomboane la școală. Astăzi, am sărbătorit alături de toată echipa de la O grămadă de caramele. Colegii mi-au cântat la mulți ani, exact așa cum nu mi se întâmpla în copilărie. Am fost foarte fericită!”, a mai spus ea.

Citește și


FOTO EXCLUSIV | Cea mai sexy apariție a Anamariei Prodan în costum de baie. Și-a etalat trupul de cinci stele în toată splendoarea


 

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News