Deși are doar 7 ani, David este foarte implicat în tot ce face mama lui. Acesta a apărut, de altfel, și într-unul dintre reality-show-urile pe care vedeta le-a avut la Kanal D, „Trăiri”.
„De multe ori nici nu trebuie să îl întreb. El este foarte atent la detalii și îmi spune lucrurile așa cum le simte. Nu ține cont dacă e ceva negativ. Dacă nu îi place ceva, inclusiv din ce fac eu, el spune fără probleme.
Zilele trecute când filmam, mi-a zis: «Ai văzut?» A fost cu ochii pe una dintre concurente și zicea că nu este ok, nu este bine ce a făcut”, a declarat Andreea Mantea pentru Fanatik.
„Casa iubirii”, prezentată de Andreea Mantea, va începe luni, 4 aprilie, la ora 10:00. Emisiunea, o călătorie impresionantă, pentru găsirea sufletului pereche, va putea fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10:00 şi de la 17:00, şi în fiecare sâmbătă şi duminică de la 17:00 şi de la 19:00.