După luni bune în care concurenții au trăit momente încărcate de emoții, tensiuni, surprize, cel de-al doilea sezon “Puterea dragostei” se apropie de final.
Pe 26 iulie, telespectatorii Kanal D vor afla deznodământul reality-show-ului matrimonial care a cucerit milioane de români și a creat adevărate comunități în mediul online.
“Pe măsură ce ne apropiem de Marea Finală, emoțiile, tensiunile cresc, cum e și firesc. Am trecut, alături de concurenți, printr-o mulțime de stări sufletești, m-am atașat de ei.
Am suferit odată cu ei, m-am bucurat atunci când ei au avut motive să fie fericiți. Am asistat și la izbucniri ale orgoliilor, la dezamăgiri, pentru că e omenește să treci și prin așa ceva.
Pe 26 iulie vom afla deznodământul, sunt extrem de emoționată și eu în așteptarea Marii Finale”, a spus Andreea Mantea.
Pregătirile pentru cel de-al treilea sezon au început
Pregătirile pentru următorul sezon “Puterea dragostei” au intrat deja în linie dreaptă, iar telespectatorii vor avea parte de surprize uriașe. Cel de-al treilea sezon al show-ului va fi prezentat de Cristina Mihaela Dorobanțu.
Aceasta a devenit cunoscută publicului după ce a concurat la “Bravo, ai stil!”, a prezentat, alături de Victor Slav, show-ul “Îmi place dansul!” și a fost realizatoarea și prezentatoarea rubricii “Secrete între fete”, din cadrul “Teo Show”, la Kanal D.
“Sunt foarte fericită să fac parte din acest show extraordinar, «Puterea dragostei»; sunt nerăbdătoare să îi cunosc pe concurenți, să intru în atmosfera de la filmări.
Va fi o provocare frumoasă pentru că e vorba despre dragoste, despre oameni care își caută sufletul pereche. Sper să le port noroc concurenților!”, a spus Cristina Mihaela Dorobanțu.
Andreea Mantea și fiul ei se întorc acasă
După prezentarea a două sezoane “Puterea dragostei”, Andreea Mantea se va întoarce acasă, împreună cu fiul său David, care a fost alături de îndrăgita vedetă în Turcia, pe perioada filmărilor.
“A fost o perioadă foarte intensă pentru mine. A fost dificil în perioada pandemiei pentru că mi-a fost imposibil să mă întorc acasă, să îmi văd familia, prietenii.
Acum îmi doresc să petrec cât mai mult timp cu ei, abia aștept să revin în România! Pe cât de tare mi-au umplut sufletul fericirea și trăirile concurenților, pe atât de tare îmi doresc și abia aștept să îmi văd copilul bucurându-se alături de bunici și de prietenii lui din România”, a declarat Andreea Mantea.