“Acum mă surprinde cu desenele lui minunate pe pereți. Sunt superbe și sunt în toată casa. Important este că am tapet pe pereți, nu știu de ce mi-a venit ideea să pun tapet, dar îmi dau seama că am făcut cea mai bună alegere. Desenează cerculețe. Câteodată am impresia că face flori, că el chiar desenează lucruri drăguțe. Acum i-am ascuns toate lucrurile astea, dar tot mai găsește câte un pix, câte un creion, mai fură câte ceva de la mami”, a declarat, pentru Libertatea, Andreea Mantea.

Va forța dulapul ca să își recupereze lucrurile


Pe lângă talentul artistic de care dă dovadă, fiul Andreei Mantea a reușit și o altă performanță: a făcut de negăsit o cheie de la un dulap. Deși a sperat ca obiectul să reapară, bruneta este hotărâtă să intre în posesia bunurilor încuiate printr-o soluție…extremă.

“De fiecare dată când mă pregătesc să plec la muncă, el vine și îmi umblă prin geantă, îmi aduce jucăriile lui și ia din lucrurile mele. Găsește câte ceva lucios, câte o cheie, și le ascunde. Și în momentul de față avem un dulap – în care avem lucruri foarte importante și anume nisipul pisicilor, mâncarea lor și multe alte lucruri, șurubelnițe, etc – închis și noi nu știm unde este cheia. O să-l forțăm până la urmă și o să-l deschidem, pentru că nu avem ce face”, ne-a povestit amuzată Andreea Mantea din peripețiile fiului ei.

Foto: Dumitru Angelescu
Video: Robert Hanciarec

Citește și:

VIDEO EXCLUSIV/ Scene de infarct! Cum a ajuns Andreea Mantea să o pipăie pe soacra mică la o nuntă

 
 

Urmărește-ne pe Google News