Bruneta ne-a mărturisit că-i plac tradițiile de pe la sat, cu care s-a familiarizat de când prezintă “Se strigă darul”, dar ea nu le va respecta când se va mărita, pentru că visează la o ceremonie complet diferită de cele la care a asistat până acum. Frumoasa vedetă de la Kanal D știe cum trebuie să fie nunta perfectă.

Libertatea: Ai prins buchetul la o nuntă, recent…

Andreea Mantea: A fost o tradiție foarte interesantă! Buchetul nu a fost aruncat, ci a fost închis într-o colivie; colivia, la rândul ei, a fost ferecată cu un lacăt pentru care s-au cumpărat mai multe chei. Însă doar una se potrivea la acel lacăt. Cheile, deloc puține, au fost împărțite la domnișoarele de onoare. Iar eu, cu ochii închiși, am nimerit-o chiar pe cea care deschidea lacătul. A fost foarte emoționant și interesant momentul.

Să înțelegem că îți plac tradițiile legate de nunți… Le vei respecta la nunta ta?

Pentru alte persoane, mi se pare frumos că se păstrează tradiția. Oricum, înainte se proceda cu totul și cu totul altfel și parcă era mai frumos în acele vremuri. Dacă niște tineri plecau la drum în viață împreună, rudele, vecinii, prietenii nu aduceau bani la ceremonie, ci, din puținul lor, le dăruiau mirilor ceva necesar în noua gospodărie. De exemplu, dacă aveau 10 găini acasă, le duceam și mirilor două găini. Dacă aveau doi porci, le duceau și lor unul. Sau pături ori perne. Uite așa strângeau cele trebuincioase pentru a porni împreună în viață! Înainte, nunta nu se făcea la salon, la restaurant, nu se ținea la căminul cultural, ci acasă. Tinerii căsătoriți pregăteau și ei ce aveau, dar și invitații aduceau mâncare pregătită chiar la ei acasă. Și oamenii parcă se distrau altfel. Și acum sunt unele zone în care se mai respectă tradiția această minunată.

Dacă m-aș căsători, nici nu știu dacă aș face o petrecere… În momentul acesta nu mă gândesc la nuntă, la căsătorie. La modul ideal, îmi doresc o ceremonie foarte restrânsă, undeva departe, nu știu exact unde…

Andreea Mantea vorbește despre nuntă: «Altele îmi sunt planurile»

 Cum ar trebui să fie un bărbat ca să te convingă să-l iei de soț?

Mi-e greu să mă gândesc la așa ceva, poate dacă eram mai tânără și eram singură – adică, să nu-l fi avut încă pe David – m-aș fi gândit. Mi-e dificil să îmi imaginez, pentru că nu există pe lista mea de dorințe căsătoria. Altele îmi sunt planurile.

Dar iubit ai? Sau măcar… pretendenți?

În viața mea nu există pretendenți. Există iubire, există dragoste, e totul exact așa cum trebuie, nu îmi lipsește nimic. Nu îmi doresc nimic mai mult decât să fim sănătoși în continuare, și eu, și copilul meu.

Apropo de David, te gândești să-i faci un frățior sau o surioară?

Nu mă gândesc la asta, las lucrurile să se întâmple. Ce o vrea Dumnezeu! N-ai cum să te pui cu soarta. Oricât de mult aș vrea eu să mai fac un copil, poate nu am să reușesc. Sau poate că nu îmi doresc, dar mă trezesc cu un copil.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

La cât ai călătorit prin țară, filmând nunți, ai prins gustul vieții la sat? Te-ai vedea stând departe de oraș au măcar petrecând o vacanță mai lungă în mediul rural?

Da, chiar mi-aș dori să petrec la țară o perioadă mai lungă! Cu toții visăm la asta, la un moment dat. Nu știu dacă s-ar numi vacanță, ar fi o perioada în care poți să stai rupt de nebunia orașului, în liniște, înconjurat de lucruri frumoase, la aer curat.

Unde prin țară, în călătoriile legate de Se strigă darul”, ți-a plăcut cel mai mult? Și unde ai mâncat cel mai bine?

Țara noastră e o comoară și din punct de vedere culinar! Sarmalele sunt foarte bune în zona Ardealului, dar mi-e greu să spun că sunt cele mai bune, pentru că și în Moldova sarmalele sunt delicioase. Iar Bucovina, plăcintele “Poale-n brâu” sunt fabuloase! Îmi plouă în gură când mă gândesc la ele…

Ai cerut rețeta când ți-a plăcut ceva?

Tot timpul cer rețete când descopăr ceva bun! Pun întrebări despre cum a fost făcută mâncarea respectivă, îmi las curiozitatea să se manifeste. Iar când am timp, pun în aplicare ceea ce am aflat.

Așadar, ai timp și de gătit…

În fiecare zi, de luni până vineri, până să ajung la muncă, am timp să fac tot felul de lucruri – cu David, pentru el, pentru mine, împreună cu prietenii. Acum, pentru că a venit toamna, îmi place să adun măceșe. Le țin la uscat, apoi le dau prin mașina de tocat și fac ceai din ele. Le fel procedez cu cătina, fiindcă este foarte bună pentru creșterea imunității. Fac zacuscă, murături de toate felurile – varză, castraveți în saramură, gogonele, ardei, pepeni. Avem o cămară în care toate borcanele sunt frumos așezate!


VIDEO EXCLUSIV/ Fiica Andreei Marin și-a lui Ștefan Bănica Jr nu știe că părinții ei sunt celebri. ”Acasă sunt mama și atât”

Urmărește-ne pe Google News