Andreea Marin a mărturisit că are emoții de pe acum și, ca în fiecare an, spune că sentimentele primei zi de școală îi revin la fel de proaspete ca pe vremea când era ea însăși elevă. ”Buna dimineața! Noi ne pregatim deja, căci pentru pitica mea școala începe luni. Cine are însă emoții, să vedem, ghiciți? Mami, bineînțeles! Îmi amintesc de parcă sunt copilul de odinioară. O zi cu emoții plăcute va doresc!”, a scris Andreea Marin pe o rețea de socializare.

În urmă cu un an, Andreea Marin scria un mesaj similar, dar la care a adăugat o fotografie cu ea pe băncile școlii, în uniformă de scolăriță, dintr-o ședință foto menită să amintească de vremea copilăriei.

La 8 ani și jumătate, Violeta, fetița Andreei Marin este premiantă şi se numără printre cei mai buni elevi la informatică. Vedeta şi fostul ei soţ o înconjoară cu multă dragoste pe fetiţa lor şi se preocupă ca micuţa să aibă activităţi extraşcolare, pentru a-i descoperi potenţialele aptitudini.

Dacă fosta Zână a surprizelor a făcut handbal ca sport de performanţă, iată că şi fiica ei este atrasă de minge. „E un copil foarte bun, nu am de ce să mă plâng. A luat cea mai mare notă la testul Cambridge, ultimul rezultat important, şi, ca orice părinte, sunt mândră de ea, pentru că e cu doi ani mai mică decât copiii din anul ei. A început baschetul şi fotbalul feminin. Deocamdată testează şi are de învăţat”, ne-a mărturisit Andreea Marin, acum ceva vreme.

Andreea Marin, a rămas ”Zâna”, după succesul emisiunii ”Surprize, surprize”

Andreea Marin, supranumită „Zâna Surprizelor”, s-a născut pe 22 decembrie 1974 la Neamţ şi este una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite moderatoare tv din România.

Andreea Marin are o vastă experienţă în televiziune lucrând ca reporter şi redactor la TVR 1, unde timp de trei ani a prezentat principalul jurnal de ştiri. Vedeta a cunoscut faima şi a fost cel mai mult apreciată pentru realizarea şi prezentarea emisiunii „Surprize, Surprize”, care nouă ani a fost cea mai urmărită emisiune de divertisment din România.
Din punct de vedere profesional, realizările „Zânei Surprizelor” sunt mult mai vaste. Ea este director de comunicare pentru Prime Time World Broadcast, companie internațională de producție TV cu sediul în Madrid, a prezentat mai multe festivaluri şi spectacole, printre care Eurovision, UNICEF, Cerbul de Aur, Mamaia şi a fost purtător de cuvânt pentru Garnier – LOreal, BMW Automobiles, Cartier, Procter Gamble.

În 2006 s-a căsătorit cu Ştefan Bănică Junior, iar în 2007 a născut-o pe Violeta. Inspirată de fetiţa ei, a lansat împreună cu creatoarea de modă Irina Schrotter o linie vestimentară pentru bebeluşi, „Violet”. Andreea Marin și Ștefan Bănică Jr au divorțat în 2013.

În urmă cu doi ani, Zâna s-a căsătorit cu fizioterapeutul turc Tuncay Ozturk.

 
 

Urmărește-ne pe Google News