Problemele pentru Andreea Marin au apărut în condițiile în care pe pagina de Facebook unde Tuncay Ozturk își promovează serviciile apare și imaginea vedetei.

„În urma unor mesaje primite în ultima perioada din partea unor persoane care îmi reproşau calitatea unor servicii ce NU fac parte din munca mea, am decis să clarific aspecte care pot duce la confuzie şi, ca urmare, la efecte negative nedorite. Dacă ar fi fost vorba de un singur pacient nemulţumit, nu aş fi simţit nevoia acestor clarificări, dar cum am primit repetate mesaje cu reproşuri nemeritate, sunt nevoită să reacţionez astfel, chiar dacă nu mi-aş fi dorit acest lucru.  Pe scurt, mesajele primite, verbal sau în scris, atât de către mine, cât şi indirect prin membri ai echipei mele, menţionau nemulţumiri ale expeditorilor în privinţa serviciilor furnizate către ei, în urmă intermedierii făcute de către firma deţinută de cel care este încă soţul meu. Reproşurile directe către mine, precum şi cererea de rezolvare a fiecărei situaţii în parte, erau motivate de către pacienţi de faptul că au avut încredere să apeleze la această firmă, fiind convinşi de implicarea mea directă şi sub toate aspectele în activitatea acesteia. Cu răbdare, am încercat să ajutăm fiecare caz în parte pentru aplanarea şi clarificarea situaţiilor survenite, din omenie, dar am realizat că nu este normal să îmi asum responsabilităţi ce nu-mi aparţin, nici nu sunt în măsură să investighez aceste cazuri medicale, căci despre asta e vorba, pentru a vedea cine are dreptate sau nu. Nu este meseria sau aria mea de expertiză. Cel mult am putut pune în legătură, direct, „actorii” implicaţi în fiecare situaţie. Nu-mi doresc, însă, ca echipa mea sau eu să fim puşi pe viitor în faţă unor experienţe similare, de asemenea credibilitatea noastră este construită printr-o muncă susţinută de peste 20 de ani în care nu am dezamăgit. Nu ne dorim că anumite confuzii să pună o umbră de îndoială nemeritată asupra reputaţiei mele şi a echipei mele”, a scris Andreea Marin pe Facebook.

Andreea Marin susține că Tuncay Ozturk s-a folosit de imaginea ei pentru a-și promova serviciile, iar acesta nu a dorit să elimine materialel care făceau referire la ea.

Pentru a-și apăra imaginea, Andreea Marin a clarificat, public, întreaga situație și a spus că a apelat la un executor judecătoresc, după ce acesta a ignorat demersurile legale în care i s-a cerut să elimine imaginea sa:

1. PREMIZA. Am fost şi mai sunt legal căsătorită cu un om care şi-a început activitatea ca şi fizioterapeut de la zero în România acum aproximativ 3 ani, având câţiva ani de experienţă în Turcia. Consider că este firesc, într-o relaţie bazată pe dragoste, să acorzi tot sprijinul care îţi stă în putere celui de lângă tine pentru dezvoltarea şi reuşita sa pe toate planurile. Important de clarificat este faptul că eu am sprijinit necondiţionat, fără a fi implicată legal, în nicio formă, în activitatea firmei soţului meu.

2. IMPLICAREA. Nu îmi face plăcere, dar din păcate nu pot ocoli subiectul în acest context, aşadar trebuie să lămuresc natura implicării mele: una la nivel de susţinere, morală, materială, financiară, la nivel de relaţii, recomandări şi promovare, precum şi în toate aspectele vieţii. Consider că este normal ca oricine să facă, în cuplu, tot ce ţine de sine pentru omul alături de care îşi construieşte un viitor. Subliniez, însă, faptul că am ales să respect libertatea de decizie şi de acţiune, neimplicandu-mă propriu-zis în activitatea firmei partenerului meu de viaţă şi fac această menţiune, pentru că tocmai aici este confuzia creată în mintea pacienţilor care mi-au scris cu reproş, crezând că port o responsabilitate suplimentară. O separare clară a vieţii mele profesionale de cea a persoanei de care am decis să divorţez, atât pentru acest moment, cât şi pentru viitor, se dovedeşte a fi necesară. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, chiar cu o zi în urmă, într-un amplu interviu acordat unui post de televiziune realizat, nu întâmplător, în sediul firmei sale, şi nu în studioul tv, soţul meu a vorbit în cea mai mare parte a interviului despre mine şi relaţia noastră, aspecte folosite astfel în contextul promovării afacerii sale.

3. SURSA PROBLEMEI. O altă confuzie s-a născut din faptul că pe mediile de comunicare on-line ale soţului meu şi ale firmei sale au fost postate de către acesta multe materiale conţinând imaginea mea, fie că vorbim de imagini filmate, text sau fotografii, folosindu-le în susţinerea activităţii sale. Menţionez faptul că am sesizat, cu luni în urmă, că acest lucru nu este benefic din pricina confuziei create, astfel încât i-am cerut soţului meu să scoată de pe mediile sale tot ce conţine imaginea mea.

4. AMÂNĂRILE. Din păcate, eliminarea acestor materiale – care dădeau de înţeles în mod indirect şi eronat publicului larg implicarea mea din punct de vedere legal în activitatea menţionată, din moment ce imaginea mea o „susţinea” la vedere în spaţiul on-line , deşi fără voia mea – a fost mereu amânată, în pofida insistenţelor mele repetate. M-am aflat într-o situaţie delicată, şi pentru că prin bună înţelegere şi comunicare nu am găsit posibilă soluţionare, recent, când am decis separarea de soţul meu din motive complexe, am găsit de cuviinţă să rezolv, pe cale legală, şi această problema.

5. REACŢII NEDORITE. Şi în demersul legal în care am cerut eliminarea oricăror materiale care conţin imaginea mea sub orice formă de pe mediile on-line ale soţului meu (site-uri, youtube, conturi pe diverse reţele de socializare…), am avut parte de amânări sau eliminări doar parţiale, astfel încât în urmă cu o săptămâna am apelat la executorul judecătoresc, care a constatat oficial prezenţa unor materiale ce nu fuseseră încă eliminate, nici după aproximativ o luna de demersuri oficiale. Toate aceste materiale crează o impresie falsă şi atrag reacţii nedorite la adresa mea precum cele care m-au determinat să fac aceste clarificări, folosind imaginea mea în sprijinul activităţii unei firme, fără să îmi doresc acest lucru. Sper, însă, că această situaţie să fie rezolvată până la capăt favorabil în mod legal, pentru că este singură cale pe care o am la dispoziţie în acest moment de a elimina orice confuzie în activitatea mea şi cea a persoanei care este încă soţul meu, până la pronunţarea divorţului.

6. CLARIFICĂRI FINALE. Un ultim aspect care a dus la confuzie şi pe care trebuie să îl menţionez este faptul că am avut o colaborare de ani de zile cu un lanţ de spitale din Turcia, ajutând împreună mulţi români să găsească soluţii pentru problemele lor medicale grave, mai ales când nu găseau rezolvare la noi acasă în cazuri foarte complicate. Ulterior, firma soţului meu a început să colaboreze comercial pe partea de turism medical cu acelaşi lanţ de spitale, iar pacienţii au crezut că facem această activitate împreună, neştiind că susţinerea mea pentru el a fost doar sub aspectele menţionate mai sus. Este necesară o clarificare şi în acest sens: atunci când scrieţi pe o altă adresa decât suportpacienti@andreeamarinoficial.ro , care îmi aparţine, mesajul dumneavoastră NU ajunge la echipa mea. Această este singură mea adresa dedicată acestui scop.

Andreea Marin a anunțat la sfârșitul lunii octombrie că divorțează de Tuncay Ozturk, după trei ani de căsnicie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News